Pe rolul instanțelor buzoiene se află în prezent dosarul ce îi are ca protagoniști pe Viorel Iordan și Marian Măturaru, trimiși în judecată pentru deținerea și folosirea de substanțe toxice fără drept
Pe rolul instanțelor buzoiene se află în prezent dosarul ce îi are ca protagoniști pe Viorel Iordan și Marian Măturaru, trimiși în judecată pentru deținerea și folosirea de substanțe toxice fără drept. Faptele celor doi s-au petrecut în perioada mai-septembrie, când aceștia au omorât zece câini din sat, pe care i-au otrăvit cu furadan, cei doi urmărind de fapt să fure mai multe animale din gospodăriile consătenilor și fiind încurcați de câinii care își făceau datoria de paznici ai curților vizate.
Astfel, în perioada sus-amintită, cei doi au procurat o sticlă cu Furadan, având deja în colimator câțiva câini din gospodării în care oamenii aveau niște vite pe care ei puseseră ochii de mult. Rând pe rând, au ucis zece câini din șapte gospodării, otrăvindu-i cu bucăți de carne sau alte alimente bine îmbibate în prealabil cu Furadan. Firește că oamenii au început să-și facă griji când au început să-și găsească câinii morți, unii descoperind în curte și bucăți din alimentele cu care animalele fuseseră otrăvite.
Câțiva dintre localnici s-au plâns polițiștilor, iar în urma cercetărilor efectuate, cei doi au fost identificați. Prin rechizitoriu, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea celor doi în judecată, aceștia fiind învinuiți de deținere și folosire fără drept de substanțe toxice, infracțiune prevăzută în Legea privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase.