Constantin Ciurea, despre distincția oferită de președintele Băsescu: „Este cea de-a patra decorație primită în 44 de ani de carieră”

Prefectul Paul Beganu i-a înmânat, ieri, profesorului buzoian Constantin Ciurea, ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, din partea președintelui Băsescu.

Prefectul Paul Beganu i-a înmânat, ieri, profesorului buzoian Constantin Ciurea, ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, din partea președintelui Băsescu. Evenimentul a fost găzduit la Consiliul Județean, în prezența subprefectului Valeriu Ungureanu, a conducerii Inspectoratului Școlar și a unui grup de elevi.

          Distincția oferită vine în urma realizării volumului „Medalii România”, carte care reunește cinci volume, un adevărat catalog în care sunt cuprinse  decorații conferite de la Cuza și până în prezent.

          „Am publicat până acum 29 de cărți, dintre care 16 au fost de fizică. Am constatat că fizica a luat-o la vale și am încercat să scriu despre altceva. Această decorație este a patra din viața mea, în 44 de ani de carieră didactică. Mărturisesc că pregătesc un nou volum care se va numi probabil <Amurg însingurat>. Este vorba despre o descriere a Penitenciarul Gherla, unde tatăl meu a fost deținut politic și totodată despre munca de reeducare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde cumnatul meu a fost deținut”, a declarat prof. Constantin Ciurea.

          Prefața lucrării pentru care buzoianul a fost premiat de Președinție este semnată de acad. Dan Berindei, președintele Comisiei de heraldică, geneologie și sigilografie din cadrul Academiei Române.