Patronii buzoieni pot oferi angajaților „bonusuri” sub forma unor pensii private facultative, beneficiind în schimb de deducerea acestor cheltuieli, în limita a 400 de euro pe an
Vești bune, atât pentru angajații cât și pentru angajatorii buzoieni, de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). În urma modificărilor Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2012 poate fi aplicată deductibilitatea fiscală totală pentru contribuțiile plătite de companii în beneficiul salariaților la fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), atât în ceea ce privește impozitul pe venit/profit, cât și contribuțiile sociale obligatorii, în limita a 400 de euro pe an (aproximativ 144 de lei, lunar).
Potrivit unei analize transmisă de CSSPP, pensiile facultative reprezintă, la ora actuală „cel mai avantajos instrument de economisire”, beneficiind de „un regim fiscal mai avantajos decât cel aplicat sistemelor clasice de economisire sau investițiilor”. Analiza CSSPP arată că „angajatorul își poate reduce cheltuielile totale de personal cu 1,4 la sută, putându-și crește profitul firmei cu 7 – 8 la sută, în timp ce angajatul câștigă 2,7 la sută la venitul net, dacă acceptă o pensie facultativă în locul unui bonus în cash”.
Regimul fiscal european
Fiscalitatea în domeniul pensiilor private aplicată în țările UE prevede posibilitatea taxării în trei momente: plata contribuțiilor (de către angajat și/sau angajator); realizarea profitului din investiții; plata pensiei.
În funcție de regimul fiscal al fiecărui stat, există patru modalități de taxare a pensiilor private: EET, TEE, TTE și ETT.
Primele două modalități (EET și TEE) taxează doar consumul (cheltuielile), indiferent dacă acesta are loc acum sau în viitor. Ultimele două modalități (TTE și ETT) reprezintă o taxă pe toate veniturile, indiferent dacă sunt din câștiguri sau investiții, ori dacă sunt consumate sau economisite.
Majoritatea statelor membre UE taxează pensiile pe sistemul EET sau ETT (în ambele situații contribuțiile fiind exceptate de la impozitare). Și investițiile sunt exceptate de la impozitare, cu excepția Italei, Suediei și Danemarcei (ETT).
Comisia Europeană susține și recomandă statelor membre acest tip de taxare amânată (EET), deoarece contribuțiile diminuează capacitatea unei persoane de a plăti taxe și încurajează cetățenii să economisească. Acest sistem este deja funcțional în 11 state membre și va deveni obligatoriu în toată țările. Sistemul va trebui aplicat indiferent de tipul schemei de pensii: DB sau DC, ocupaționale, individuale, obligatorii sau facultative se menționează în comunicatul de presă amintit.
Regimul fiscal în România
În România, regimul fiscal aplicabil pensiilor private este unul de tipul EET, cu aplicabilitate limitată în ceea ce privește impozitarea contribuțiilor (limita de 400 euro/anual în cazul pensiilor facultative). Astfel, dacă în cazul pensiilor administrate privat contribuțiile nu făceau obiectul impozitării, în cazul pensiilor facultative exista o deductibilitate parțială. CSSPP a solicitat, în 2011, Ministerului Finanțelor Publice, ca valoarea contribuțiilor la pensiile facultative să fie dedusă integral din calculul bazei de contribuții sociale reglementate. Noul Cod Fiscal a permis, astfel, introducerea deductibilității totale a contribuțiilor, începând din ianuarie 2012, fiind echivalentă cu exceptarea taxării contribuțiilor.
Peste 260.000 de români figurau, la sfârșitul anului trecut, ca înscriși la unul dintre cele 11 fonduri de pensii private facultative. Peste 45.000 dintre aceștia sunt buzoieni, cei mai mulți dintre ei preferând societățile de asigurări ING, Allianz Țiriac și Aviva. Potrivit directorului Allianz Țiriac Asigurări Buzău, Polixenia Anghel „cele mai multe polițe s-au vândut în ultimii doi ani, buzoienii începând să conștientizeze că nu mai au garanția unei pensii de stat, în contextul în care tineretul se împuținează, șomajul crește, iar sistemul public de pensii este din ce în ce mai slab finanțat”.