“Principala problemă este restanța la plata indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap”, spune primarul Alexandru Lazăr
Reprezentanții unor administrații buzoiene au început anul cu stângul din punct de vedere al fondurilor de care dispun pentru investiții. Un exemplu de acest gen este al Primăriei Zărnești, care are bugetul local înjumătățit față de cel de anul trecut.
Alexandru Lazăr, primarul comunei, spune că principala problemă este restanța la plata indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap și a însoțitorilor acestora, întrucât administrația nu a primit de la nivel central fondurile necesare pentru susținerea acestor indemnizații sociale. “La indemnizațiile pentru persoanele cu handicap avem restanță din august 2011, or, până acum, nu ni s-a întâmplat niciodată așa ceva, deoarece primeam toată suma necesară de la bugetul de stat. Avem 34 de cazuri cu care lunar sunt cheltuieli de 300 milioane lei vechi. Oamenii trebuie să fie plătiți, deoarece au dreptate, sunt cazuri speciale. Dar dacă anul trecut am avut repartizată suma de 2,13 miliarde lei vechi pentru aceste indemnizații, anul acesta nu avem decât 1,82 miliarde lei vechi. Cum voi putea să mă descurc ?! Înseamnă că vom avea probleme pe mai multe luni. Noi nu putem reduce la infinit bugetul pentru investiții. Oamenii m-au ales să fac treabă. Niciodată nu voi concepe să stau paznic în Primărie. Nu sunt muritor de foame, ci vreau să fac treabă. Sunt un om practic, vreau să fac ceva în interesul comunei. Dacă văd ceva frumos într-o comună, mă gândesc ce aș putea să fac să fie și mai frumos, dar cu bani puțini va fi din ce în ce mai greu”, ne-a declarat primarul Alexandru Lazăr.
De asemenea, primarul din Zărnești consideră că în prezent nu se poate vorbi de descentralizare în adevăratul sens al cuvântului, întrucât bugetul nu este bine susținut de către cei care fac repartizările de sume, explicând că anul acesta la capitolul sume defalcate din TVA și impozit pe venit are repartizată suma de 6,03 miliarde lei vechi, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din suma repartizată anul trecut, de 13,14 miliarde lei vechi, în aceste condiții în stabilirea priorităților pe acest an fiind o misiune destul de grea.