Peste 300.000 de lei, “prada” de ianuarie a Gărzii Financiare

În ciuda gerului și a Sărbătorilor de Iarnă, comisarii buzoieni au demarat în forță controalele din acest an, patru dosare penale fiind deja pe masa procurorilor

Depistarea și, respectiv, pedepsirea faptelor de  evaziune fiscală, concomitent cu scoaterea la suprafață a economiei negre și/sau gri și atragerea la bugetul general consolidat al statului a cât mai multe taxe și impozite, continuă să constituie, și anul acesta, obiectivul principal al acțiunilor instituțiilor din subordinea ANAF.

     Alături de Direcția Finanțelor Publice, comisarii buzoieni ai Gărzii Financiare au atras, în ianuarie, la bugetul statului, 143.000 de lei – sume identificate ca sustrase de la plata impozitelor și taxelor, la care s-au adăugat 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 de lei și peste 120.000 de lei sume identificate ca delapidate de agenții economici certați cu legislația economică în vigoare.

     “Chiar dacă luna ianuarie a fost mai scurtă din cauza Sărbătorilor, iar timpul nefavorabil a afectat și activitatea noastră, comisarii Gărzii Financiare au verificat 101 agenți economici, iar în urma acțiunilor de control au stabilit abateri la 74 dintre aceștia. Valoare prejudiciilor identificate și reținute în rapoartele de control se ridică la 143.000 de lei, reprezentând impozite și TVA sustrase. Pentru 13 fapte susceptibile a întruni elementele unor infracțiuni s-au înaintat pocurorilor patru sesizări, în afara prejudiciilor menționate, aici fiind identificate și 120.000 de lei – sume delapidate. Tot în această periodă a fost suspendată activitatea a patru agenți economici care nu aveau sau nu utilizau corespunzător aparatul fiscal de marcat”, arată comisarul-șef Cristi Voicu, făcând bilanțul sumar al activității comisarilor Gărzii Financiare Buzău.

     Potrivit aceleiași surse, tot în ianuarie, comisarii au primit zece “ponturi”, majoritatea confirmându-se, cele mai multe sesizări provenind, ca de obicei, din mediul rural, unde vecinii se reclamă între ei, sperând că astfel vor avea, măcar pentru o vreme, mai mulți clienți.

     În această perioadă, comisarii sunt cu ochii pe achizițiile intracomunitare, în special din Grecia, Italia și Ungaria. Tot în cadrul acțiunilor tematice se înscrie și verificarea dotării cu case de marcat fiscale, respectiv, înregistrarea tuturor veniturilor cu ajutorul acestora.