Gloria încearcă reconstrucția echipei cu ajutorul juniorilor buzoieni. Un singur fotbalist de la centrul de copii și juniori a ajuns în Liga I în ultimii trei ani
Mihai Ciobanu, tehnicianul Gloriei Buzău, este un antrenor cunoscut pentru creditul pe care îl acordă jucătorilor tineri. Antrenorul grupării din Crâng a încercat să aplice aceeași metodă asupra formației buzoiene, însă, fără rezultate. “Din păcate, îmi pare rău că nu pot să aduc laude nimănui. Este o constatare, juniorii buzoieni în momentul de față nu se pot supune rigorilor eșalonului secund. În momentul în care ei au făcut pasul către un mediu riguros și organizat, nu au putut să se mențină. Tocmai din acest motiv niciunul nu a avut o activitate îndelungată la echipă, chiar dacă noi am încercat tot timpul să îi ținem aproape în speranța că se vor adapta”, a precizat Ciobanu.
În privința motivelor care au dus la colapsul centrului de copii și juniori “Jean Luca”, pe lângă factorul financiar, antrenorul Gloriei a mai enumerat două motive: lipsa de implicare a antrenorilor buzoieni și viața extrasportivă a jucătorilor. “Am avut o discuție cu Anton (n.r. Nicolae, șeful centrului de copii și juniori Jean Luca) și ne-am dat seama că factorii externi au afectat viața unora dintre cei mai buni juniori buzoieni din ultimii ani. Eu țin cu disperare la copii, drept dovadă și toți cei care au făcut pasul spre fotbalul mare și au ajuns fotbaliști, nu jucători de fotbal. Viața extrasportivă, problemele de famile sau din anturaj, toate acestea se răsfrâng asupra activității unui fotbalist, mai ales la o vârstă așa fragedă”, a adăugat tehnicianul formației din Liga a II-a.
În ultimii trei ani, un singur jucător buzoian a urcat pe prima scenă a fotbalului românesc. Este vorba despre fundașul lateral Valentin Crețu, jucător născut în 1989 și “trecut” prin mâna antrenorilor Mircea Constantin și Nicolae Anton. În prezent, Crețu este a doua opțiune pentru postul de fundaș lateral dreapta la Rapid București, echipă antrenată de fostul selecționer, Răzvan Lucescu. Ultimul și singurul campionat național câștigat de o echipă de juniori a Gloriei Buzău după ‘89 este în stagiunea 1994 – 1995, când s-a impus la Iași, grupa de juniori D a buzoienilor, condusă de Claudiu Ionescu, n.r. – actualmente la echipa de primă ligă din Cipru, Aris Limassol, desemnat cel mai bun jucător al turneului din ’95 – și antrenată de Nicolae Anton. Juniorii buzoieni și-au adjudecat în 2007 ultimul turneu internațional. Grupa de juniori B, antrenată de Nicolae Anton și care îl avea în componența și pe actualul jucător al rapidiștilor Valentin Crețu, s-a impus în cadrul competiției organizată de orașul belgian Oudenaarde.