Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 2 la sută din impozitul anual pe veniturile din salarii, prin completarea și depunerea Formularului 230.
Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 2 la sută din impozitul anual pe veniturile din salarii, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, potrivit legii, prin completarea și depunerea Formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2 la sută din impozitul anual și deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit unui comunicat al Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Buzău.
Totodată, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume, ce reprezintă o valoare de până la 2 puncte procentuale din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câștigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare. În cazul societăților comerciale închise, câștigul net anual de operațiuni de vânzare – cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, și orice alte operațiuni de acest gen, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, unităților de cult, precum și acordarea de burse private conform legii, prin completarea și depunerea formularului 200 „Declarație privind veniturile realizate din România”. Astfel, pentru veniturile aferente anului trecut, termenul de depunere al formularelor menționate este data de 25 mai 2012. De asemenea, formularului 200 poate fi depus și online, în situația în care contribuabilul dispune de un certificat digital calificat, obținut în conformitate cu prevederile legale sau în cazul în care a împuternicit o persoană care deține acest certificat.
Formularele 200 și 230 se pot obține de la sediul unităților fiscale sau descărcate de pe site-ul Administrației Fiscale. În ceea ce privește procedura completării și depunerii formularelor pentru exercitarea opțiunii de virare a două procente din impozitul anual datorat, contribuabilul este subiect al raportului juridic fiscal, care își poate îndeplini obligațiile fiscale printr-o persoană împuternicită, desemnată potrivit legii. Totodată, instrucțiunile de completare a formularelor, cererile 230, se depun direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată.