La Glodeanu Siliștea, oamenii trăiesc pe sub zăpadă și se roagă să mai apuce și ziua de mâine după ce se lasă întunericul. Morții zac de zile întregi în case pentru că cimitirul nici măcar nu se mai zărește de sub nămeți
De o săptămână întreagă, în comuna Glodeanu Siliștea lucrurile parcă au căpătat o altă logică și s-au întors cu susul în jos, ulițele înălțându-se la nivelul becurilor de pe stâlpi, iar oamenii intrând în curți pășind direct peste gard. Mai mult, pentru a intra în case este nevoie să coboare prin galerii înguste săpate în zăpadă, majoritatea locuințelor aducând mai degrabă cu niște vizuine din care nu se zăresc decât hornurile fumegânde. Toată această schimbare s-a produs după câteva reprize de ninsoare urmate de vânt puternic ce a adunat toată zăpada de pe cîmp și le-a adus-o oamenilor în curți și pe ulițe îngropându-le peste noapte casele în nămeți cum nimeni nu iși amintește să fi mai văzut vreodată.
Singurii care mai ajung la ei sunt pompierii, jandarmii și polițiștii care, însă, la acest moment nu pot face prea mare lucru pentru ei decât să-i transporte la Ambulanță în caz că au nevoie și să le mai aducă pâine, apă și conserve ca să nu moară de foame așteptând să fie scoși de sub zăpadă.
La drum prin culoarul de zăpadă
Pentru că în zonă nu se poate ajunge cu orice autovehicul, am însoțit zilele trecute un echipaj de pompieri, trimis acolo cu misiunea de a împărți oamenilor alimente și de a-i ajuta pe cei aflați în situații disperate.
Îmbarcați într-un camion al Armatei, cu tracțiune pe toate cele 6 roți, am pornit către localitatea sinistrată, însuși drumul până acolo fiind o încercare dificilă. Sub prelata camionului temperatura nu diferă prea mult de cea de afară, iar odată plecați la drum, se răcește și mai tare. În camion miroase a gaze de eșapament, a fum de țigară și a pâine proaspătă, dar mirosul îngheață imediat ce curentul rece începe să răzbată pe sub prelată. Pentru a face față frigului, pompierii se înfășoară în pături și își pasează din mână în mână o sticlă cu ceai cald, iar cei „vicioși” fumează țigară după țigară. Pe marginea drumului european încep să apară munți de zăpadă din ce în ce mai înalți, însă pompierii care au mai fost în zonă ne spun că aceștia sunt nimic pe lângă ce urmează să vedem în sat. Peisajul se schimbă imediat ce camionul virează stânga pe drumul județean, șoseaua îngustându-se brusc iar vizibilitatea în lateral fiind obturată de pereți de zăpadă înalți de patru metri. Drumul pare o galerie săpată prin zăpadă, croită fix pe lățimea camionului militar care la un moment dat se oprește brusc. Din cabină ni se transmite că am ajuns la „cap de linie” iar odată coborâți din camion ne dăm seama de ce. Drumul e blocat de valuri de zăpadă cu care se luptă o Wolla și un tractor cu lamă, utilaje grele care par însă niște jucării pe lângă troienele cât stâlpii de telegraf.
Priveghi în beznă
În absența oricărui indicator, toate fiind sub zăpadă, aflăm că suntem pe drumul principal din Cârligu Mare și că tocmai se ajunsese cu deszăpezirea în dreptul locuinței unde o bătrână îl jelea de mai multe zile pe Ștefan Dumitru, soțul ei plecat în lumea celor drepți, dar imposibil de condus la groapă după ce zăpada a blocat ușa casei, poarta și a acoperit drumul spre cimitir. „Uite acolo e cimitirul, dar unde să-l îngropi, săracul, că nici crucile nu se mai văd de zăpadă” explică un localnic arătând cu mâna în direcția în care aveam impresia că e doar un câmp acoperit cu omăt. „Îl priveghează în fiecare noapte dar e greu tare că nu e nici lumină și trebuie să facă și economie de lumânări că nu se mai găsesc de când s-a luat curentul”, ne mai lămurește o localnică abia ieșită din curtea răposatului. La Văcăreasca, sat aflat la câțiva kilometri, preotul Ghinescu a fost și el găsit mort, iar prin comună circulă tot felul de zvonuri în privința decesului, unii oameni pretinzând că ar fi fost ucis, alții că a murit înghețat. Nici preotul decedat nu poate fi condus pe ultimul drum, întrucât în cazul său sunt suspiciuni în privința decesului și nu poate fi înmormântat decât după autopsie. Deocamdată, este imposibil ca trupul său să fie transportat la SML din cauza drumului impracticabil.
Zeci de drame îngropate sub nămeți
Îngropați sunt, însă, și cei vii, dar nu în pământ, ci sub sute de tone de zăpadă care le-au înghițit gospodăriile cu tot cu case, lăsând să se vadă doar turlele bisericii și câteva acoperișuri. Cu ranițele încărcate cu pâine și conserve, pompierii pornesc pe ulițele lăturalnice pe care zăpada s-a înălțat în unele locuri până la nivelul firelor de pe stâlpi. Deși zăpada este înghețată, pășim cu mare atenție întrucât sub nămeți au fost îngropate și fântâni, iar orice pas greșit poate fi fatal. Încercăm să întrezărim prin zăpadă linia drumului, iar atunci când se apropie de curți, pompierii întreabă proprietarii dacă sunt fântâni prin preajmă. În majoritatea cazurilor sunt întâmpinați de bătrâni ale căror voci le auzi venind parcă de sub pământ, pentru ca apoi să îi vezi răsărind dintr-o groapă săpată în zăpadă. Realizăm că aceea este de fapt intrarea în locuință iar până la ușă proprietarii pășesc prin tranșee ori galerii săpate pe sub omăt. Unii sunt chiar blocați în case, iar aici pompierii pun mâna pe lopeți și se apucă de săpat, croindu-le o cărare îngustă de la ușă la poartă.
La o altă gospodărie sunt întâmpinați de o bătrână aproape oarbă care le cere disperată ajutorul pentru că nu mai ajunge la magazia cu lemne, pe care nu o mai poate localiza după ce zăpada a îngropat-o cu tot cu casă. Și aici croiesc drum prin nămeți, taie câteva lemne și i le aduc femeii în casă pentru a mai avea cu ce să se încalzească măcar câteva zile. Ajungem și la o familie care știe să profite și de partea bună a situației, aici mama, tata și copiii improvizând un derdeluș din troianul înalt de șapte metri care le-a răsărit în poartă și dându-se cu saci de plastic la vale din vârful gardului până în mijlocul curții. Pe măsură ce înaintăm către casele din marginea satului suntem și noi nevoiți să procedăm la fel, nu pentru distracție, ci pentru că singura modalitate de a trece de pereții abrupți de zăpadă este de a te așeza și a te lăsa să aluneci la vale, nămeții fiind prea înalți pentru a putea sări din vârf.
În câteva ore, alimentele aduse de pompieri se epuizează, dar pe celelalte ulițe pe care nu au ajuns se află deja jandarmii, iar ulterior sosesc și mai multe echipaje ale unor firme de pază care aduc noi provizii. Deja s-a întunecat, iar tot satul se cufundă în beznă și într-o liniște apăsătoare tulburată doar de șuieratul vântului care suflă peste nămeții înghețați.
{loadposition zgalerie9412}