Autoconsum sănătos, noul pariu al agricultorilor din Padina

Efectivele de porci scad, de teama colesterolului, iar cele de păsări cresc, carnea lor fiind cotată drept mai bună pentru sănătate

 

Gospodarii din comuna Padina au început să se reorienteze în ceea ce privește creșterea animalelor pentru autoconsum, efectivele de păsări, dar și de ovine și caprine fiind în creștere, în detrimentul numărului de porci.

         Potrivit datelor furnizate de către primarul comunei, Costică Bașturea, scăderea numărului de porci are la bază teama că prin consumul de carne de porc este favorizată creșterea colesterolului, gospodarii orientându-se spre îngrijirea mai multor păsări, a căror carne este considerată mai bună pentru sănătate.  “În prezent în comună sunt înregistrate efective totale de  1.850 de porcine, tendința fiind de scădere comparativ cu alți ani, din cauză că oamenii vor să mănânce sănătos. Au crescut în schimb efectivele de păsări, la 40.000 de capete, și cred că tendința se va menține, întrucât carnea lor este mai bună pentru sănătate. Un alt avantaj este că păsările sunt o sursă mereu proaspătă de carne”, spune Costică Bașturea.

         În ceea ce privește restul activităților din zootehnie, primarul comunei a explicat că oamenii mai dețin efective totale de 7.300 de ovine, 1.100 de caprine, efective ce au tendințe de creștere, și 1.050 de bovine, specie la care efectivele sunt în scădere, ca urmare a îmbătrânirii populației. La acestea se adaugă și 340 de familii de albine, apicultura fiind o activitate care are șanse să se relanseze.

         În privința culturilor vegetale, în anul agricol trecut, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Primăriei asociațiile agricole, societățile comerciale cu capital privat care activează pe plan local și producătorii individuali au avut în cultură 2.000 hectare de grâu cu o producție medie de 5.000 kg/ha, 2.000 de porumb – 7.000 kg/ha, 1.400 de floarea-soarelui – 2.500 kg/ha, 1.250 hectare de rapiță – 2.500 kg/ha, 350 de orzoaică – 4.700 kg/ha, la care se adaugă culturi de plante furajere și pepeni pe restul suprafeței.