Prevenirea degradării solului va beneficia de fonduri europene

Comisia Europeană ia în calcul propuneri legislative pentru utilizarea în mod responsabil și unitar a solului

Reprezentanții Comisiei Europene vor să finanțeze noi măsuri de mediu, după ce au ajuns la concluzia că degradarea solului este un fenomen îngrijorător în UE.

         Potrivit unor noi rapoarte de specialitate, suprafețele degradate și pierdute definitiv din circuitul agricol au crescut de la an la an. Astfel, între 1990 și 2006 s-au pierdut definitiv cel puțin 275 hectare de teren pe zi prin impermeabilizarea solului, acoperirea terenurilor fertile cu material impermeabil, însumând 1.000 km² pe an, respectiv o suprafață de mărimea Ciprului la fiecare zece ani. De asemenea, potrivit Raportului științific „Starea solului în Europa”,  publicat de către Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, în colaborare cu Agenția Europeană de Mediu, eroziunea solului cauzată de apă afectează 1,3 milioane km² în Europa, o suprafață de 2,5 ori mai mare decât teritoriul Franței. Degradarea solului afectează capacitatea noastră de a produce alimente, de a preveni seceta și inundațiile, de a opri pierderea biodiversității, precum și de a combate schimbările climatice. „Aceste rapoarte evidențiază importanța conservării solurilor europene, dacă dorim să avem la dispoziție în continuare alimente de calitate și apă subterană curată, spații de agrement sănătoase și emisii de gaze cu efect de seră mai reduse. Trebuie să utilizăm în mod mai sustenabil resursele provenind din solurile noastre și acest lucru s-ar realiza cel mai bine printr-o abordare comună în întreaga UE. Comisia a prezentat propuneri legislative și sper că noile noastre rapoarte vor ajuta Consiliul și Parlamentul să treacă la acțiune”, a declarat comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik.

         Totodată, reprezentanții CE au continuat să integreze obiectivul protecției solului în alte politici ale UE, inclusiv în politica agricolă și de dezvoltare rurală. Aproximativ 3,1 de miliarde de euro au fost alocate pentru reabilitarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013.

         În aceste condiții, reprezentanții CE susțin că este nevoie de cercetări suplimentare și de colectarea mai bună a datelor pentru a fi îmbunătățite cunoștințele și a sensibiliza publicul cu privire la importanța solului.