36 de milioane de euro, miza luptei profesorilor buzoieni cu statul

Procesele câștigate de sindicaliști par a pune mari probleme Ministerului Educației

Numărul de procese câștigate și, mai ales, sumele aflate în joc în urma acțiunilor în instanță aflate încă pe rol, dovedesc că Sindicatul Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău este lider între cele din țară. Nu mai puțin de 36 de milioane de euro este suma totală pe care profesorii buzoieni ar trebui să o recupereze de la statul român, sumă provenită în urma tuturor litigiilor. Ținând cont de acest lucru, liderul SÎP Buzău, Ion Dobre, spune că intenția Guvernului de a distruge sindicatele din Învățământ nu este deloc întâmplătoare.

          „Vorbind despre procesele pe care le avem acum în derulare, trebuie să le amintim pe cele referitoare la reîncadrare, unde există 40 de decizii definitive și irevocabile, plus altele aflate în derulare. Mai avem procese pentru anularea deciziei primăriilor de a opri sumele acordate pe baza Legii 221, la dispoziția Curții de Conturi. Și aici stăm foarte bine, pentru că trebuie să înțeleagă că nu pot opri decât dacă au și ei o decizie definitivă și irevocabilă”, a declarat liderul Ion Dobre.

 

„De asta este incomod Buzăul”

          Alte procese derulate de SÎP vizează revizuirea deciziei de reîncadrare – unde au fost câștigate deja 12 procese, lupta pentru acordarea sporului de 10 la sută pentru personalul nedidactic, pentru indemnizația de naștere. Un alt subiect fierbinte este recuperarea banilor pentru navetă; primăriile din opt localități fiind chemate deja în judecată. Mai mult decât atât, la Vernești   s-a și decis procedura de executare silită.

          „Ceea ce face diferența între noi și celelalte județe este că aici, după ce s-a aplicat Legea 221, așa cum s-a aplicat, a urmat greva din primăvara lui 2010 și lor le-au luat banii înapoi. Noi ne-am judecat, am mers până la capăt și am câștigat. De aceea este incomod acum Buzăul. Vorbim de datorii de 38 de milioane de euro pe care trebuie să ni le dea statul. Am făcut tot posibilul și am lăsat totul la o parte pentru a întări compartimentul juridic al sindicatului nostru și asta se vede. Legea 330 de reîncadrare ne-a prins cu salariile mărite de pe Legea 221”, a declarat liderul SÎP Buzău.