Conform deputatului Cezar Preda, liderul PDL Emil Boc plătește acum opoziția pe care a manifestat-o față de inițiativa legislativă care ar fi înăsprit sancțiunile împotriva încălcării unor drepturi fundamentale de către mass-media
Președintele organizației județene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, vineri, pe parcursul unei conferințe de presă, că liderul național PDL Emil Boc trage acum ponoasele de pe urma faptului că s-a opus, în urmă cu un an, adoptării unei inițiative legislative care l-a avut drept co-inițiator pe parlamentarul buzoian, proiect de lege care înăsprea sancțiunile aplicate mass-media în cazul încălcării unor drepturi fundamentale precum protejarea vieții private și de familie, a domiciliului și corespondenței, dreptul la propria imagine, protejarea demnității, onoarei și reputației persoanei, prezumția de nevinovăție și protejarea dreptului la un proces echitabil.
“În Parlamentul României, care a ajuns la un grad de credibilitate foarte mic, s-a încercat preîntâmpinarea unei asemenea degradări a încrederii, venită și pe aceste prezentări tabloidizate a fiecărui parlamentar sau a instituției în ansamblu, pe interese politice. Și a fost un act normativ, un proiect de lege care reglementa modul în care mass-media poate să intervină în viața unui om, în viața unei persoane publice, în viața unei instituții; și-mi aduc aminte că atunci mass-media s-a pus pe picioarele de dinapoi și a spus că are dreptul să facă multe lucruri și că nu e corect ca, printr-un act normativ în Parlamentul României, să se oprească așa ceva. Și-mi aduc aminte că șeful meu de partid, domnul Boc, a fost primul care spunea <Lăsați-i în pace, să spună ce vor! Presa este liberă, să scrie, să facă și să dea ce vrea ea!>. Și ne-a chemat la partid pe toți și ne-a spus ca nu care cumva să susținem asemenea legi! Și acum, în baza a ceea ce am făcut noi atunci, ca nu cumva să-i supărăm pe domnii dintr-o anumită parte a presei, azi, șefii partidelor nostre, care credeau că se va câștiga politic dacă ei se pun bine cu presa, astăzi au fost puși în situația să le vedem fundulețele! Ăsta-i paradoxul! Și credibilitatea Parlamentului României s-a dus jos-jos-jos de tot, pentru că fiecare prezintă pe fiecare cum vrea, când vrea, pe interesele pe care le are. Nu este corect!”, a spus Cezar Preda.
O inițiativă legislativă de modificare a Legii audiovizualului 504/2002 – depusă, la începutul lunii februarie 2011, și semnată de parlamentarii PDL Raluca Turcan, Cezar Preda, Doinița Chircu și Brîndușa Novac – aducea modificări semnificative în privința amenzilor pe care Consiliul Național al Audiovizualului le poate aplica posturilor de televiziune și radio. Conform respectivului proiect, încălcarea prevederilor din Legea audiovizualului care se referă la protejarea vieții private și de familie, a domiciliului și corespondenței, la dreptul la propria imagine, protejarea demnității, onoarei și reputației persoanei, precum și la prezumția de nevinovăție și protejarea dreptului la un proces echitabil, ar fi fost sancționată de CNA cu amenzi contravenționale de la 60.000 de lei la 200.000 de lei. La insistențele președintelui PDL Emil Boc, inițiatorii au retras respectiva inițiativă legislativă.