Primul ministru a cerut simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare, finalizarea procesului de standardizare a documentelor de achiziție publică și accelerarea procesului de consolidare a capacității administrative la nivelul autorităților de management
Primul ministru a cerut simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare, finalizarea procesului de standardizare a documentelor de achiziție publică și accelerarea procesului de consolidare a capacității administrative la nivelul autorităților de management, în cadrul Comitetului interministerial pentru absorbția fondurilor europene. De asemenea, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a avertizat că termenul de 45 de zile stabilit de Guvern pentru procesarea cererilor de rambursare trebuie respectat cu strictețe deoarece suntem țara cu cea mai mică absorbție din Uniunea Europeană. „Trebuie corectate deficiențele de ordin structural, pornind de la relaționarea cu beneficiarii și până la rapiditatea cu care sunt procesate cererile acestora. Datoria noastră este ca fondurile publice și cele europene să fie cheltuite corect, transparent și eficient”, a explicat primul ministru.
Până în data de 10 februarie 2012, România a absorbit 1,211 miliarde de euro, fonduri structurale și de coeziune, reprezentând 6,3 la sută din alocarea pentru obiectivul de convergență.