Polițiștii desfășoară o campanie de informare în școli cu privire la modul de folosire a platformei www.safernet.ro
Odată cu reluarea cursurilor și despovărați parțial de misiunile impuse de vremea capricioasă, polițiștii din cadrul Compartimentului de prevenire al IPJ Buzău vor relua o campanie pe care au demarat-o la începutul lunii, având ca scop popularizarea în rândul elevilor a platformei de raportare a abuzurilor pe internet, www.safernet.ro. Acțiunea se desfășoară în baza unui protocol încheiat la nivel național între Inspectoratul General al Poliției și Centrul pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual, grupul țintă constituindu-l cu precădere elevii de liceu.
Din cauza faptului că săptămâna trecută cursurile au fost întrerupte, acțiunea a fost de asemenea suspendată, polițiștii urmând să reia seria întâlnirilor cu elevii din liceele buzoiene, aducându-le la cunoștință existența platformei de raportare a abuzurilor pe internet și instruindu-i cum poate fi folosită.
În cele ce urmează, vom face o scurtă prezentare cu referire la materialele de pe internet cu conținut ilegal sau dăunător copiilor, ce trebuie raportate prin www.safernet.ro.
La categoria materialelor cu conținut ilegal intră pornografia infantilă, pornografia adultă accesibilă minorilor (site-uri neparolate pe care le pot accesa copiii), instigarea la discriminare și transmiterea de spam-uri, mai exact comunicări electronice nesolicitate. În ceea ce privește pornografia infantilă, aceasta constă în producerea de materiale pornografice cu minori, oferirea sau punerea la dispoziție de astfel de materiale, procurarea pentru sine sau pentru altcineva de materiale de acest gen, dar și deținerea fără drept într-un sistem informatic de materiale pornografice cu minori.
Materialele cu conținut dăunător pentru copii sunt cele care implică nuditate, cele cu scene de violență, limbaj vulgar ori materiale al căror conținut poate induce sentimente de frică, intimidare sau teroare, sentimente ce pot marca negativ psihicul unui copil.
Tot la capitolul acesta intră și scene care îi învață sau îi încurajează pe copii să aibă sau să imite un comportament agresiv ori periculos, un exemplu elocvent în acest sens fiind sutele de scene cu bătăi din sălile de clasă ori din curtea școlii, filmate de elevi și postate cu mândrie pe net.
Totodată, în cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii le vor explica acestora și de ce este important să raporteze acest gen de materiale postate pe internet.