Cauzate mai ales de accidentele violente, luxațiile șoldului pot fi definite ca o pierdere a mobilității articulației coxofemurale, respectiv, a libertății de mișcare, de deplasare
Luxația de șold poate fi traumatică, degenerativă sau congenitală, dar fiecare dintre aceste forme determină pierderea mobilității corpului de la mijloc în jos. Mobilitatea articulației șoldului este realizată de factori osoși (conurația extremităților osoase), capsulo-ligamentari și musculari. Dacă unul dintre aceștia este afectat în urma unor traumatisme majore, este esențială intervenția medicului ortoped și a fizioterapeutului.
“Există mai multe cauze ale degenerării articulației șoldului, între care cauzele traumatice violente sunt cele mai frecvente, mai ales la Buzău, unde accidentele rutiere, în special cele de pe DN2 E85 sunt frecvente și, nu de puține ori, extrem de grave. Evident, în urma șocului traumatic se intervine mai întâi pentru stabilizarea bolnavului, se rezolvă problemele care-i pot pune viața în pericol. Ulterior se intervine pentru corectarea unor anomalii post traumatice. Traumatismele care produc luxația șoldului sau fracturile articulare pot determina apariția secundară rapidă a uzurii articulației genunchiului, de aceea este necesară intervenția imediată a medicului ortoped. La pacienții tineri, fractuile sunt tratate, de obicei, prin osteosinteză, încercându-se să se păstreze capul femural, pe când la vârstnici, tratamentul de primă intenție (cel mai bun) este proteza de șold (artroplastia). Artroza, artrita reumatoidă, necroza vasculară de cap femural și displazia sunt, de asemenea, cauze majore ale degenerării articulare de care trebuie să ținem seama”, arată dr. Stanciu Paraschiv, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență.
Cauzalitate
O luxație traumatică de șold este întotdeauna consecutivă unui traumatism violent, cum ar fi accidentele de circulație, căderile de la înălțime, accidentele miniere, cauze care sunt încadrate, în general, ca politraumatisme.
“Mecanismul de producere este, de obicei, indirect. Traumatismul, așa cum se întâmplă în accidentele de circulație, acționează în axul coapsei ce se află în flexie și adducție și forțează capul femural să se luxeze posterior în fosa iliacă externă. În general, mecanismul de flexie forțată prealabilă a coapsei pe bazin, combinată cu o rotație internă si adducție se întâlnește în luxațiile posterioare, iar combinată cu rotația externă și abducția se întâlnește în luxațiile anterioare. După poziția pe care o ocupă capul femural luxat în raport cu cavitatea cotiloidă, luxațiile se împart în luxații posterioare (cele mai frecvente) sau anterioare. Sunt însă frecvente leziunile asociate, atât osoase, cât și ale părților moi, dar pot apărea și leziuni ale nervului sciatic, mai dificil de abordat, astfel că în cele mai multe cazuri de politraumatism se intervine în echipă pluridisciplinară, se <inventariază> urgențele majore și se intervine imediat, după care se <rezolvă> celelalte probleme, pe rând”, arată dr. Paraschiv.
Simptomatologie și diagnostic
Subiectiv, bolnavul care a suferit o luxație are dureri vii în regiunea șoldului și impotență funcțională totală a membrului inferior. Obiectiv, membrul inferior ia o atitudine vicioasă, care variază în raport cu forma anatomo-patologică a luxației. În luxația posterioară joasă (ischiatică), membrul inferior este în flexie de 90°, rotație internă și adducție.“Genunchiul atinge coapsa membrului opus, șoldul este blocat, iar flexia coapsei nu poate fi corectată decât prin accentuarea lordozei lombare. Mișcările de abducție și rotație externă sunt imposibile. În luxația anterioară joasă (obturatoare) membrul inferior este în poziție de flexie accentuată a coapsei, abducție și rotație externă. Genunchiul se proiectează în afară, iar pe fața internă se evidențiază clar coarda mușchilor adductori. Membrul inferior este alungit, iar bolnavii pot acuza dureri și parestezii în partea superioară și internă a coapsei, prin compresiunea nervului obturator de către capul femural luxat. Pentru un diagnostic precis este nevoie, obligatoriu, de radiografia bazinului, chiar de computer tomografie, ca și de alte ivestigații imagistice”, apreciază medicul ortoped, menționând că în urma traumatismelor de șold pot apărea complicații. Complicațiile pot fi imediate (compresiunea nervului obturator și a nervului crural, elongarea nervului mare sciatic, comprimarea vaselor femurale, retenție de urină, fracturi ale sprâncenei cotiloide, ale aceulului sau ale femurului) sau tardive (necroza capului femural, coxartroza, osifierile posttraumatice). Complicațiile nervoase și vasculare trebuie cunoscute de medic și de bolnav înainte de a se face reducerea luxației, pentru ca aceasta să decurgă fără riscuri”, adaugă dr. Paraschiv.
Terapie și recuperare
Medicul ortoped atrage atenția că tratamentul trebuie instituit de urgență, deoarece frecvența complicațiilor tardive (necroza de cap femural și artroza) crește proporțional cu creșterea timpului de întârziere a reducerii luxației.
“Pentru reducerea oricărei varietăți de luxație a șoldului, trebuie să se imprime capului femural un drum invers celui parcurs în cursul traumatismului. În majoritatea cazurilor este indicată reducerea ortopedică sub anestezie generală sau rahidiană. După reducerea luxației și controlului radiografic al acesteia, în luxația simplă se recomandă tracțiune continuă (sau imobilizare în aparat gipsat) timp de 3-4 săptămâni, apoi tratament de recuperare funcțională și reluarea mersului cu sprijin progresiv. Dacă luxația se asociază cu fractura de cotii, cu fragment mic, tracțiunea continuă se va prelungi 4-6 săptămâni, iar mersul cu sprijin nu va fi îngăduit decât după 6-10 săptămâni. În cazurile în care acest fragment este mai mare și după reducerea luxației nu revine la locul său, este indicată repunerea lui sângerândă și fixarea cu șurub. Intervenția chirurgicală este indicată, de asemenea, în luxațiile complicate cu fractura sprâncenei cotiloide și leziuni ale trunchiului nervului sciatic”, mai spune șeful ortopezilor buzoieni.
Medicul atrage atenția că de respectarea indicațiilor la externare și o recuperare de calitate depind rezultatele recuperării după luxația de șold. În plus, sunt necesare o alimentație bogată în vitamine și fier, cu hidratare adecvată, reluarea progresivă a mersului și gimnastica.
„În cazul în care a fost necesară proteza de șold, este indicat ca în primele săptămâni postoperator să se evite căderile, să se utilizeze cârja până la recuperarea forței musculare, a mobilității și echilibrului, să nu se încrucișeze picioarele, să nu se flecteze șoldurile mai mult de 90 de grade, să nu se răsucească picioarele în interior sau în afară, să respecte programul de recuperare indicat și să se prezinte periodic la control”.