Cei vizați erau membrii unei bande care comisese șase furturi, sustrăgând bunuri de peste 9.000 de lei
Zilele trecute, polițiștii secției de la Merei împreună cu două grupe de mascați au descins de la prima oră în patru gospodării din comuna Breaza, în care locuiau patru tineri cu vârste cuprinse între 23 și 26 de ani, despre care existau date certe că în ultimele luni comiseseră mai multe furturi, trei dintre ei fiind chiar infractori cu state vechi, cunoscuți de polițiști de pe urma loviturilor pe care le dăduseră anterior. Cel mai experimentat dintre ei era Ion Voineag, care era de fapt și șeful grupării, sub coordonarea căruia hoții comiseseră șase furturi începând cu luna iunie a anului trecut, până în prezent. Nu se sfiiseră și atacaseră doar pe lângă casă, toate faptele fiind comise pe raza comunei, victimele fiind păgubite în total cu peste 9.000 de lei. Respectivii furau tot ce se nimerea, de la aparatură electronică la salamul din frigider, acordând atenție și obiectelor confecționate din metal. Mare parte din bunuri le-au depozitat la locuințele lor în timp ce obiectele din fier și cupru le vânduseră de-a lungul timpului la un centru de colectare a fierului vechi din Mizil.
Patru din cele șase furturi comise figurau în evidențele polițiștilor cu autor necunoscut, anchetatorii luându-le urma după două sesizări de dată mai recentă. De această dată, hoții fuseseră mai puțin prevăzători și lăsaseră suficiente urme, polițiștii aflând că la domiciliile lor s-ar afla și o bună parte din bunurile furate. Au obținut astfel mandate de percheziție, iar marți dimineață au descins simultan la fiecare dintre cei vizați, gospodăriile fiind înconjurate pentru ca niciunul dintre ei să nu poată fugi.
Așa cum se așteptau, polițiștii au găsit ascunse în casele celor patru mai multe aparate electronice și electrocasnice, unelte, țigări, alimente, haine și încălțări, cele mai multe declarate ca furate de păgubiți. De asemenea, cercetările au fost extinse și la centrul de colectare din Mizil, unde au fost găsite o parte dintre bunurile valorificate aici de hoți, stabilindu-se că aceștia erau și autorii a patru furturi înregistrate cu A.N. (autor necunoscut).
Atât cei trei recidiviști, cât și tovarășul lor aflat mai la început de drum au fost reținuți și sunt cercetați pentru furt calificat.