Ca fenomen al abandonului în spitale, am revenit la nivelul anilor dinainte de 1990
Două sunt fenomenele îngrijorătoare asupra cărora a ținut să atragă atenția în mod deosebit Claudia Roșioru, directorul DGASPC Buzău, cu ocazia prezentării bilanțului instituției pe anul trecut, și anume creșterea cu opt la sută a numărului de abandonuri ale copiilor în maternitate și, mai nou, în spitale, și creșterea numărului de solicitări venite pe adresa instituției pentru internarea persoanelor vârstnice în centrele speciale de îngrijire ale DGASPC. Practic, din ce în ce mai mulți părinți își abandonează copiii și din ce în ce mai mulți părinți sunt lăsați la rândul lor în grija angajaților de la azilele de bătrâni. “Cel puțin fenomenul de abandon al copiilor în unitățile spitalicești era unul specific anilor dinainte de 1990 și unei perioade dintre 1990 și 2000, care între timp am crezut că a dispărut. Aveam abandonuri în maternitate, dar iată că a reapărut și abandonul în spital, în sensul că familia își internează copilul și nu îl mai externează”, a precizat Claudia Roșioru, menționând că 54 de copii au avut această soartă în cursul anului trecut, cu opt la sută mai mult decât în 2010, când au predominat abandonurile în maternitate și mai puțin cele în unități spitalicești. Principala cauză o constituie dificultățile materiale cu care se confruntă părinții, puține fiind cazurile în care copiii abandonați au putut fi plasați înapoi în familii.
La polul opus, ca un revers al medaliei, în cursul anului trecut s-a înregistrat și o creștere a numărului de solicitări venite din partea rudelor pentru internarea în centrele speciale de îngrijire a persoanelor vârstnice. După cum a precizat directoarea DGASPC, aceste cereri vin cu precădere din partea fiilor sau fiicelor persoanelor respective, întrucât aceștia nu mai pot avea grijă de bătrâni, fiind prea ocupați cu munca sau plecând să lucreze în străinătate. “Există o creștere a solicitărilor privind instituționalizarea persoanelor vârstnice, am evaluat de unde vine această solicitare și am constatat că în general provine din imposibilitatea familiilor de a avea grijă de vârstnici din cauza mobilității forței de muncă. În căutare de locuri de muncă, cei mai mulți din copiii care pleacă peste graniță nu găsesc persoane la nivelul comunităților dispuse să le îngrijească părinții și atunci sunt în situația de a veni să se adreseze instituției noastre. Efectiv părinții sunt în imposibilitatea de a se îngriji singuri, iar copiii care trebuie să plece nu au la cine să apeleze, și trebuie să îi lase în grija cuiva”, a mai precizat Claudia Roșioru cu referire la acest fenomen.