Intesa Sanpaolo Bank acordă credite agricultorilor

Oficialii băncii au încheiat convenții cu MADR și APIA pentru finanțarea capitalului de lucru către beneficiarii de sprijin de stat

Fermierii buzoieni care beneficiază de ajutoare de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv a bunăstării și protecției porcinelor au posibilitatea de a accesa credite pentru capitalul de lucru de la Intesa Sanpaolo Bank.

         Astfel, reprezentanții Intesa Sanpaolo Bank au încheiat o convenție cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) vizând finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv a bunăstării și protecției porcinelor.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituției bancare, fermierii ce dețin adeverințe eliberate de APIA și respectă criteriile de eligibilitate specifice au posibilitatea de a accesa credite pe termen scurt reprezentând până la 80% din valoarea ajutoarelor de stat cuvenite acestora. Potrivit sursei citate, creditul va fi rambursat integral în momentul încasării de către fermieri a ajutoarelor de stat din partea APIA.

       „Noul produs vine să completeze o gamă largă de finanțări dedicate sectorului agricol, care cuprinde și alte credite acordate în relația cu APIA (creditul SAPS, creditul Axa II – adresate fermierilor cu activitate în domeniul cultivării pământului), linia de creditare <Recolta> pentru finanțarea culturilor agricole, precum și creditul de investiții în echipamente, utilaje și mașini agricole”, a declarat Remus Nica, manager produse creditare în cadrul Intesa Sanpaolo Bank.

         Potrivit aceleiași surse, cei interesați de acest produs pot obține mai multe informații despre acest nou produs de pe site-ul bancii www.intesasanpaolobank.ro, la sectiunea IMM / Credite Destinate Agriculturii, în orice unitate teritorială Intesa Sanpaolo Bank sau apelând gratuit Serviciul suport clienți la Tel. Verde 0800.800.888.