Prețurile terenurilor au scăzut foarte puțin în a doua jumătate a anului trecut în județul Buzău, comparativ cu celelalte județe, cu până la cinci la sută, comparativ cu primul semestru din 2011, după cum se arată într-un raport al agenției de evaluare Darian.
Prețurile terenurilor au scăzut foarte puțin în a doua jumătate a anului trecut în județul Buzău, comparativ cu celelalte județe, cu până la cinci la sută, comparativ cu primul semestru din 2011, după cum se arată într-un raport al agenției de evaluare Darian. Față de semestrul al doilea din 2010, în a doua jumătate a anului trecut prețurile s-au diminuat cu 17 procente.
La nivel național, prețurile terenurilor au scăzut în al doilea semestru, în medie, cu 16 la sută față de aceeași perioadă a anului anterior, însă tranzacțiile cu terenuri au început să revină în atenția dezvoltatorilor imobiliari. Astfel, cel mai mult s-au redus prețurile terenurilor din orașe precum Reșița (-40 la sută), Arad și Baia Mare (-25 la sută), Pitești (-24 la sută) sau Bacău (-23 la sută), iar cel mai puțin în Buzău, Miercurea Ciuc, Galați și Oradea.
Pentru anul 2012, reprezentanții Agenției Darian estimează că cererea va fi îndreptată spre suprafețe mari de teren, situate în zone cu vizibilitate ridicată și accesibilitate din punct de vedere al transportului public și al accesului auto.
„Va exista în continuare interes ridicat pentru construcția de hypermarketuri și supermarketuri, cât și pentru terenurile destinate construcției de birouri. În schimb este de așteptat ca în acest an să se mențină o cerere scăzută pentru terenurile destinate dezvoltărilor rezidențiale”, arată reprezentanții Darian.
Indicele calculat de agenție pentru a afla scăderile înregistrate reprezintă media prețurilor de tranzacționare în cel de-al doilea semestru din 2011, raportată la primul semestru din 2011 și la cel de-al doilea din 2010.