Face excepție doar Marin Răducanu, de la Glodeanu Siliștea, cercetat de procurorii anti-corupție
Toți cei 31 primari în funcție ai Partidului Național Liberal – cu excepția celui din Glodeanu Siliștea, Marin Răducanu, în prezent cercetat de procurorii anti-corupție într-un dosar de trafic de influență în care a și fost arestat– vor candida pentru un nou mandat sub sigla PNL, a anunțat, ieri, vicepreședintele organizației județene, senatorul Cristinel Bîgiu. El spune că această hotărâre a fost luată tot ieri, în cadrul unei întâlniri pe care liderii organizației județene au avut-o cu aceștia, ținându-se cont și de rezultatele unor sondaje de opinie realizate pe plan local, care-i indică pe primarii liberali cu cei mai mari sorți de izbândă la alegerile de la începutul lunii iunie. Mâine, a mai spus senatorul Cristinel Bîgiu, vor veni la Buzău și candidații liberali pentru primăriile din județ care, în momentul de față, sunt conduse de administrații aparținând altor formațiuni politice.
La succesul electoral al liberalilor buzoieni ar mai putea contribui, susține sursa citată, și un număr de opt-nouă primari în funcție aparținând Partidului Democrat Liberal, primari care și-ar fi manifestat dorința de a candida la alegerile locale din acest an sub sigla PNL. „În momentul de față, avem gata toate listele de candidați pentru funcțiile de primar și consilieri locali în toate localitățile județului. De asemenea, am lăsat libertatea organizațiilor locale să hotărască dacă vor candida împreună cu PSD în anumite comune”, a spus senatorul Cristinel Bîgiu. Liderul liberal a mai declarat, cu aceeași ocazie, că reprezentanții UNPR din județ au încercat să curteze mai mulți primari PNL, fără succes însă.„Pe om nu-l poți prosti de două ori. Au mai fost ocazii în care cei de la UNPR au mai făcut promisiuni primarilor noștri și nu s-au ținut de cuvânt”, a mai spus Bîgiu pentru a-și argumenta convingerea că tentativele oamenilor conduși de senatorul Ion Vasile au fost sortite eșecului.
Scutaru: „Alianța nu poate funcționa azi da, mâine ba”
În ceea ce privește soarta funcționării Uniunii Social-Liberale la nivelul județului, atât președintele George Scutaru, cât și vicepreședintele Cristinel Bîgiu, candidatul nominalizat al USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, au admis că situația pare fără ieșire, mai ales după ce președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, primarul Constantin Boșcodeală, a declarat, din nou, public, că PSD Buzău va fi parte a alianței, la alegerile locale, doar în situația în care candidatura la această funcție va reveni social-democraților. „Funcționarea unei alianțe nu este posibilă în acest fel, azi da, mâine ba”, a spus deputatul George Scutaru.