În ciuda unui tratament prompt și corect, pacienții aflați la extremele vârstelor, cu arsuri întinse și profunde, electrocuții majore, leziuni inhalatorii severe, leziuni sau afecțiuni preexistente care limitează rezervele metabolice sau cardiovasculare deteriorează prognosticul vital
Arsurile, una dintre problemele grave de sănătate publică, prin numărul mare de cazuri, gravitatea leziunilor, prognosticul rezervat, durata îndelungată a tratamentului, efectele devastatoare în plan funcțional, estetic, psihologic și social generează și costuri enorme, mai ales dacă bolnavii sunt persoane de vârsta a treia. “Tratamentul este complex, pluridisciplinar, costisitor și adesea îndelungat. În cazul arsurilor prin electrocuție și prin flacără, rata de sechelaritate și nevoile terapeutice ulterioare pot fi mari, având în vedere necesarul crescut de intervenții chirurgicale reconstructive, putându-se ajunge la invalidități și diformități definitive”, explică dr. Ion Drăghici, medic chirurgie plastică, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Grupe de risc
Accidentele prin arsură sunt numeroase și diverse, de la leziuni epidermice minime, până la combinații letale de distrucții de părți moi și pulmonare. Tratarea și vindecarea lor este cu atât mai dificilă și mai costisitoare cu cât avem de-a aface cu vârstnici, la care întâlnim o serie de afecțiuni preexistente care pot pune medicul în dificultate atunci când trebuie să ia anumite decizii terapeutice.
“Pacienții arși necesită, în medie 1-1,5 zile de spitalizare pentru fiecare procent de suprafață corporală arsă. Acest timp reprezintă aproximativ 1/6 din tratamentul total, la care se adaugă reabilitarea postcombustională, intervențiile de reconstrucție și readaptarea la viața cotidiană. Arsura severă este una dintre cele mai traumatice agresiuni pe care un om o poate suporta și căreia îi poate supraviețui. Analizele demografice au demonstrat că există câteva grupe de risc : cei foarte tineri, cei foarte vârstnici, cei nenorocoși și, în cea mai mare parte, cei neatenți. Cel mai frecvent mod de producere este prin lichid fierbinte, jumătate din acest tip de arsuri întâlnindu-se la vârsta pediatrică, în timp ce vârstnicii se ard mai ales căzând pe plită, de la hainele care li se aprind în preajma focului, aceștia mișcându-se greoi și neputându-și ține echilibrul în anumite situații”, spune și dr. Mihai Tache, chirurg plastician în cadrul aceleiași secții.
Copii neglijați și vârstnici neajutorați
Cele mai multe dintre cazurile grave de arsuri care ajung la Spitalul Județean sunt, după cum spune dr. Drăghici, “copiii neglijați și vârstnicii neajutorați. În aceste situații, copiii sunt lăsați nesupravegheați și se ard, de regulă, cu lichide fierbinți (o oală cu apă fiartă lăsată în locurile în care copilul se joacă și poate cădea în ea, o cană cu ceai fierbinte de care trage sau bagă mâna etc). Și mai tragice sunt situațiile în care bătrânii neajutorați încearcă să facă anumite treburi casnice și se opăresc cu lichide fierbinți sau stau în apropierea sobei și li aprind hainele, ori se împiedică și cad pe plita încinsă. În unele cazuri de arsuri majore ne confruntăm, în ciuda unui tratament prompt și corect aplicat, cu șocul refractar, pacientul nu răspunde la mijloacele terapeutice uzuale. Este, de obicei, vorba despre pacienți la extremele vârstelor (copiii foarte mici sau bătrâni), cu arsuri deosebit de întinse și de profunde, cu leziuni inhalatorii severe, leziuni sau afecțiuni preexistente care limitează rezervele metabolice sau cardiovasculare. Întârzierea reanimării hidroelectrolitice eficiente deteriorează prognosticul vital în arsurile medii și grave”, explică dr. Drăghici.
Șanse de supraviețuire
În România sunt spitalizate, anual, 17-20.000 de persoane arse, dar numărul persoanelor tratate ambulator pentru arsuri este, probabil, dublu.
La Spitalul Județean Buzău, numai anul acesta au ajuns cu arsuri grave șase persoane cu vârste de peste 70 – 80 de ani (patru femei și doi bărbați). Fiecare dintre aceste cazuri a prezentat un grad mare de risc, cu șanse mici de supraviețuire; de altfel, una dintre bătrâne a și decedat. Medicii au făcut însă eforturi supraomenești pentru a-i ajuta să trăiască, iar costurile s-au ridicat, pentru fiecare caz, la peste 100 de milioane de lei vechi.
“O arsură care afectează 70-80 la sută din suprafața corpului are, în prezent, peste 60 la sută șanse de supraviețuire; mortalitatea generală în arsuri este sub 10 la sută cazuri la adult și de sub 2 la sută din cazuri la copil. Se apreciază că mortalitatea generală prin arsură la adult este de aproximativ 20 la sută din cazuri, iar la copil, de aproximativ 4- 5 la sută din cazuri. O arsură care afectează 70-80 la sută din suprafața corporală are, probabil, sub 40 la sută șanse de supraviețuire. La copilul de vârstă mică și la bătrâni riscurile de deces sunt mai mari, de aceea arsura trebuie atent evaluată, iar intervenția trebuie să fie rapidă”, spune și dr. Tache.
Evoluție clinică
Elementul definitoriu al evoluției este timpul scurs de la momentul accidentului. “Perioada primelor trei zile este perioada șocului postcombustional, caracterizat prin grave pierderi hidro-electrolitice, anoxie, anemie, tendință la tromboze, suprasolicitare renală, cardiovasculară și hepatică, afectarea sistemelor respirator și digestiv. Necesită o intervenție promptă și eficientă. La sfârșitul acestei perioade, un pacient corect tratat trebuie să fie subfebril, cu diureza restabilită, cu tranzitul prezent și cu constante hidroelectrolitice apropiate de normal. Perioada primelor trei săptămâni (4 – 21 de zile) este perioadă metaagresională dismetabolică în care catabolismul continuă, apar mari tulburări ale metabolismului proteo-glucido-lipidic, căderi imunitare (anemie, hipoproteinemie, raportul albumine/globuline subunitar) și își face apariția agresiunea imunitară. După trei săptămâni, leziunile de gradul II și III sunt vindecate complet, iar cele de gradul IV sunt decapate, cu apariția patului granular optim pentru grefare. Perioada chirurgicală (între ziua 22 și două luni) sau perioada de stare, reprezintă momentul optim de rezolvare chirurgicală a leziunilor arse (mai ales în timpul primei săptămâni). Acoperirea totală a plăgilor granulare cu autogrefe în această perioadă constituie un test de eficiență terapeutică. Perioada de convalescență este una de mare labilitate a organismului, necesitând dispensarizarea pacientului, mai întâi lunar, apoi trimestrial, timp de un an”, arată dr. Drăghici.