Postul de director executiv al Direcției Agricole, scos la concurs

Actualul interimar, Cosmin Florea, declară că va candida pentru funcția publică de conducere

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță scoaterea la concurs a funcției publice de conducere vacantă de director executiv din cadrul Direcției pentru Agricultură Buzău. 

         Potrivit anunțului postat pe site-ul MADR, concursul va fi organizat în zilele de 2 și 4 aprilie, când se vor susține proba scrisă (ora 10,00), respectiv interviul (ora 14,00). Dosarele de înscriere la concurs se depun la Agenția Națională a Funcționarilor Publici în termen de 20 zile de la data publicării anunțului de concurs în Monitorul Oficial, Partea a III a, precum și în presă (02.03.2012), relații suplimentare putând fi obținute la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Pentru a se putea înscrie în concurs, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice, să fie absolvent de studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă și să aibă o vechime minimă în specialitate de minimum trei ani.

         Pentru concursul anunțat de MADR, un prim candidat va fi  Cosmin Florea, actualul director interimar al instituției buzoiene, care susține că se va înscrie la concursul pentru funcția rămasă vacantă din iulie 2011, când fostul director DADR Buzău, ec. Monica Mântoiu, a optat pentru un transfer în cadrul Curții de Conturi Buzău.

         Tot în perioada menționată, vor fi organizate concursuri și pentru ocuparea funcției de director executiv al  Direcției pentru Agricultură Galați, precum și a funcției publice de conducere vacante de director din cadrul Direcției Îmbunătățiri Funciare, fond funciar, eco-condiționalitate și agricultură ecologică.