Mort în chinuri groaznice din cauza unui reșou improvizat

Trupul unui bărbat a fost carbonizat de flăcări, fără ca oamenii care au stins incendiul să bănuiască tragedia

Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 40 de ani din Pogoanele,  care întreaga viață trăise în condiții precare, adăpostit într-un garaj în care fusese lăsat să stea de un consătean căruia îi scotea animalele la păscut. De când se știa, Vasile Buzea nu fusese niciodată un om avut și muncise numai pentru alții, primind în schimb câțiva bănuți, o farfurie cu mâncare caldă și un adăpost unde să se poată odihni. Nimeni nu își amintea să îl fi știut vreodată la casa lui, însă în ultimii ani acesta se statornicise și spunea „acasă” unui garaj din curtea unui consătean pe care îl ajuta cu muncile prin gospodărie. Deși nici el nu era din cale-afară de avut, proprietarul îl găzduia de zece ani în garaj, îi dădea să mănânce și îi plătea și câțiva bani, cu condiția ca acesta să aibă grijă de animalele din gospodărie.

          Peste iarnă, pentru a face față gerului de afară, bărbatul își improvizase un reșou din câteva sârme și o cărămidă zdravănă, care să păstreze căldura și așa reușise să răzbată până în primăvară.

          Se pare însă că de la această improvizație i s-a tras și sfârșitul, reșoul fiind sursa care a generat un incendiu în garajul care îi servea drept adăpost.

          Focul a fost observat de un vecin, care a văzut că de sub acoperișul garajului iese fum gros, fapt pentru care a sărit imediat să dea o mână de ajutor. Neștiind că bărbatul de 40 de ani era în interior, omul a intervenit cu două extinctoare și a stins singur incendiul, minute bune după aceea nimeni nebănuind că se întâmplase o tragedie. Au așteptat ca fumul și pulberea din extinctoare să se mai împrăștie și apoi au trecut la evaluarea stricăciunilor, ocazie cu care au descoperit cadavrul pe jumătate carbonizat al lui Vasile Buzea. Omul murise fără să apuce să strige după ajutor, semn că probabil dormea în momentul producerii incendiului și s-a intoxicat în somn cu monoxid de carbon, cauza exactă a morții urmând însă a fi stabilită de legiști după autopsie.

         Echipa de criminaliști trimisă la fața locului a descoperit reșoul improvizat, urmele indicând că focul izbucnise din zona în care acesta se afla. În prezent, ancheta în ceea ce privește moartea bărbatului de 40 de ani este în plină desfășurare.