“Fir de busuioc”, debut cu dreptul la primul festival național de muzică

Maria, Simona și Larisa se prezintă în fața iubitorilor de muzică etno ca o nouă trupă ce vrea să se impună pe piața buzoiană, avându-l în spate pe maestrul Titi Ungureanu.

Cu o costumație alb cu verde, aranjate cu flori în păr și sincronizate la fiecare vers al pieselor pe care le cântă, Maria, Simona și Larisa se prezintă în fața iubitorilor de muzică etno ca o nouă trupă ce vrea să se impună pe piața buzoiană, avându-l în spate pe maestrul Titi Ungureanu. “Cele trei fete au fost pariul meu pe categoria lor de vârstă, am pregătit împreună coregrafia, sunt pline de viață, cântă din suflet și asta s-a văzut la primul festival la care au concurat, unde au urcat direct pe podium, câștigând locul I”, le laudă prestația Oana Dobre. Lansarea lor a fost marcată de prezența alături de managerul lor la un post de profil din Capitală, Favorit TV, și până acum au înregistrat șase piese cu care s-au prezentat la câteva serbări câmpenești în vară. “S-a mai lucrat la încă două piese, cu care vom intra în studio săptămâna viitoare și cu aceste opt piese sperăm să binedispunem oamenii și în acest sezon care urmează, în spectacole de folclor ce vor avea loc în comunele unde am fost primiți și anul trecut”, precizează mama Mariei, Netuța Chiojdoiu. Cele trei fete fac parte și din numeroasa trupă “Nemuricii”, din care s-au desprins până acum atât talente individuale, cât și de grup.

 

          Cele trei provin din localități diferite

          Între Maria, Simona și Larisa este o diferență de doi ani, adică  cea mai mică, Maria, are doar 7 ani, urmează Simona care are 9 ani, și cea mare, Larisa, având 11 ani. Însă, pe toate trei le-a unit plăcerea de a cânta și se întâlnesc la repetiții aproape în fiecare săptămână, chiar dacă stau la distanță de zeci de kilometri fiecare. “Doar Maria este din Buzău, în schimb, celelalte două fete fac mereu câțiva zeci de kilometri ca să vină la pregătirile din weekend. Simona vine tocmai de la Căldărăști, comuna Pogoanele, iar Larisa vine de la Brădeanu, satul Smârdan. Însă, acest lucru nu contează atunci când vrei să faci ceva, și noi, părinții, apreciem entuziasmul lor și îi vom sprijini financiar cât vom putea. Este satisfacția noastră să le facem plăcerea lor”, mai spune mama Mariei, care a dorit să le mulțumească pe această cale celor doi profesori care le ajută pe fete și mai ales ajutorului de nădejde Mia Păun, cu care păstrează legătura mereu și care îi sună pentru spectacole, apariții tv sau înregistrări.

Ce pot pune la cale bărbații ca să înțeleagă din tainele complicate ale femeii? Iată un exemplu pe care vi-l dăm al unui designer indian de mașini, care a reușit să le facă femeilor din toată lumea patru cadouri neobișnuite, unice. Sudhakar Yadav a realizat, cu ocazia lunii martie, lună dedicată femeilor, patru tipuri de mașini cu forme neobișnuite.

          Excentricul designer s-a inspirat din accesoriile pe care femeile le adoră și fără de care nu pot concepe lumea lor și așa au apărut: mașina sub formă de pantof stiletto, mașina ruj, mașina pudrieră și mașina geantă.  În ciuda aspectului neobișnuit, toate pot fi conduse, însă pot atinge doar maximum 45 km/h. Și, cum orice idee trăsnită are targetul ei, cumpărătorii nu s-au lăsat așteptați. Până în prezent, Sudhakar Yadav a primit 30 de comenzi pentru ciudatele lui mașini, însă designerul își dorește să depășească targetul de 100 pe care și l-a impus. Oricine dorește să-și mai surprindă soția sau prietena poate comanda un asemenea prototip, pe orice culoare și în orice model.