Bărbați în Arta Textilă, o expoziție de excepție la Buzău

Galeriile de Artă găzduiesc mâine vernisajul unei expoziții cu totul deosebite. Este vorba despre un eveniment care reunește lucrări de artă textilă realizate exclusiv de bărbați.

Galeriile de Artă găzduiesc mâine vernisajul unei expoziții cu totul deosebite. Este vorba despre un eveniment care reunește lucrări de artă textilă realizate exclusiv de bărbați.

          „Vă pot spune că este vorba despre o expoziție de excepție, care a ajuns la noi în baza unei colaborări între filiala Uniunii Artiștilor Plastici Buzău și Filiala Artelor Decorative București. <Bărbați în Arta Textilă Românească> aduce lucrările unora dintre cei mai prestigioși artiști din zona textilelor, tapiseriei, dar și a obiectelor tridimensionale. Gândiți-vă că nu întâlnești foarte ușor bărbați care să lucreze la războiul de țesut. Este o onoare pentru noi că această expoziție care va face turul țării își începe traseul chiar la Buzău”, a declarat președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea.

          Vernisajul expoziției „Bărbați în Arta Textilă Românească” va începe mâine, de la ora 16.00. Expoziția cuprinde 40 de lucrări executate în tehnica haute lisse, tehnica mixtă sau obiect textil, realizate de creatori de tapiserie, numai bărbați, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România și absolvenți ai Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Artiștii expozanți, cu o bogată activitate artistică în țară și în străinătate, sunt: Traian Ștefan Boicescu, Vasile Dobre, Gheorghe Gogescu, Ioan Deac Bistrița, Alexandru Dan Liviu Roșeanu, Constantin Vintilă Mihăiescu, Mihai Moldovanu, Nicolae Zâmbroianu.