Riscă statul român să nu mai aibă de unde plăti despăgubiri?

     Administratorul Fondului Proprietatea, sursa de unde statul a plătit despăgubirile foştilor proprietari, vrea să răscumpere opt la sută din acţiuni

     Administratorul Fondului Proprietatea, sursa de unde statul a plătit despăgubirile foştilor proprietari, vrea să răscumpere opt la sută din acţiuni

     Scandalul declanşat săptămâna trecută la ANRP ar putea intra în noi convulsii. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ar putea să nu mai aibă de unde plăti despăgubiri, pentru că administratorul Fondului Proprietatea (FP), de unde se plăteau acestea, a cerut răscumpărarea a opt la sută din acţiuni .

      În urma prezentării de către preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, procurorul buzoian Dorina Danielescu, a raportului de control desfăşurat de Ministerul Finanţelor pe baza neregulilor semnalate de Curtea de Conturi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat organele de cercetare penală, iar plăţile au fost suspendate pentru şase luni.  Una dintre noutăţile cu care şi-ar putea relua activitatea instituţia amintită este că s-ar putea institui anumite plafoane pentru despăgubirile acordate, aşa cum s-a întâmplat şi în ţările vecine (Ungaria, Polonia) şi aşa cum a sugerat şi CEDO, unde România pare să aibă cel mai mare număr de dosare referitoare la restituirea proprietăţilor. Deocamdată, nu se ştie care va fi plafonul ce se va stabili, dar măsura ar urma să afecteze peste 100.000 de foşti proprietari.

    

     Se va reduce capitalul Fondului

    

       Compania Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), propune acţionarilor, pentru şedinţa CA din aprilie, aprobarea unui  nou program de răscumpărare a 8 la sută din titlurile Fondului, pachet care valorează 646,2 milioane lei (147,6 milioane euro) în prezent.

     Potrivit anunţului publicat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), acţiunile ar urma să fie răscumparate la preţuri cuprinse între 0,2 lei/acţiune şi 1,5 lei/acţiune, iar propunerea va fi analizată de acţionari la 25 aprilie, în cadrul AGA. Răscumpararea de acţiuni ar trebui să se deruleze într-o perioadă de 18 luni, capitalul FP urmând să fie redus cu valoarea titlurilor răscumpărate. „Execuţia programului de răscumparare depinde de diponibilitatea lichidităţilor necesare",  se arată în convocatorul AGA.

    

     Acţiuni şi dividende

    

     FP a răscumpărat şi anul trecut acţiuni, când a preluat 1,74% la sută din titluri, plătind 120,3 milioane lei, acţiunile urmând să fie anulate după votul acţionarilor, din 4 aprilie, astfel încât în AGA din 25 aprilie să se poată supune aprobării stabilirea dividendelor pe care Fondul le va plăti în acest an. Administratorul propune dividende de 0,03854 lei/titlu, în creştere cu 21 de procente faţă de 2011.

     Valoarea totală a dividendelor pe care FP ar urma să le distribuie în acest an este de 531 milioane lei (121,4 milioane euro).

     Fondul are la ora actuală un capital social de 13,778 miliarde lei, divizat în 13,778 de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu. Preţul acţiunilor FP a crescut în şedinţa bursieră de vineri la 0,587 lei (cu 0,6 la sută), cotaţie la care  capitalizarea ajunge la 8,087 miliarde lei (1,847 miliarde euro).

     La sfârşitul lunii februarie, investitorii străini deţineau 54,23 la sută din acţiunile Fondului Proprietatea (care, la rândul său, mai are doar 1,74 la sută din acţiuni), în timp ce acţionarii români aveau 41,34%. Statul mai are 2,69 la sută din acţiuni. Cea mai mare parte din acest pachet este însă blocată la Depozitarul Central, întrucât a subscris titlurile, dar nu a participat cu aport în acţiuni la alte companii. 

 

     Procurorii au de furcă

 

     Marţi, 13 martie, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la ANRP. În ultimii ani, întreaga presă a relatat despre felul în care foştii proprietari au cerut autorităţilor să ia măsuri împotriva a mii de persoane care îşi vând dosarele de despăgubire unor escroci care profită de sistemul de despăgubire extrem de viciat, ca şi despre nerespectarea ordinii cronologice de soluţionare a dosarelor. S-a cerut chiar desfiinţarea ANRP, semnalându-se felul în care au profitat apropiaţi ai partidelor politice sau diferiţi avocaţi care au cumpărat dosare de despăgubire şi acţiuni ale FP, dar abia acum au apărut dovezile şi reacţiile oficiale. Demersul este însă tardiv, statul aproape terminându-şi acţiunile la FP, principala sursă de acordare a despăgubirilor. 

     Potrivit preşedintei ANRP, Dorina Danielescu, „în cei şapte ani de funcţionare, ANRP a acordat despăgubiri de aproximativ 12 miliarde de lei (circa 3 miliarde de euro), dintre care 11,4 miliarde de lei sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea şi restul în numerar”.

     Acum, fost procuror DIICOT încearcă să elimine fraudele şi neregulile, dar nu mai are bani pentru despăgubiri.