Şapte hoţi de lemne au fost prinşi în flagrant în timp ce furau arbori nemarcaţi
Şapte hoţi de lemne au fost prinşi în flagrant în timp ce furau arbori nemarcaţi
În ultima perioadă, jandarmii montani din cadrul postului de la Cislău au desfăşurat mai multe acţiuni împreună cu reprezentanţii ocolului silvic din localitate pentru a preveni tăierile ilegale şi furturile de lemne comise în zonele împădurite de pe raza localităţilor Cislău şi Calvini. Zilnic, jandarmii şi lucrătorii silvici au patrulat prin zonele împădurite, reuşind la începutul acestei săptămâni să depisteze pe raza localităţii Calvini o întreagă grupare formată din şapte persoane, puse pe jaf forestier.
Deşi sezonul rece este deja pe final, cei şapte localnici s-au gândit că nu strică să-şi mai facă nişte rezerve de lemne pentru la iarnă şi, de ce nu, să încerce să mai vândă şi sătenilor la preţ convenabil, sub pretextul că până la anul e posibil să se scumpească lemnele.
Dotaţi cu securi, joagăre şi o maşină cu care să transporte buştenii furaţi, aceştia au mers luni la pădure şi au descins în zona Olari, un loc destul de izolat, unde loviturile de topor şi scârţâitul de fierăstrău aveau puţine şanse să atragă atenţia cuiva. S-au apucat temeinic de treabă şi chiar au culcat la pământ câţiva arbori nemarcaţi, fără a bănui că prin zonă tocmai se aflau în patrulare jandarmii montani şi lucrătorii silvici.
Aceştia au auzit zgomotul făcut de hoţi şi s-au îndreptat către zona respectivă, unde i-au depistat pe cei şapte bărbaţi în plină activitate, punând toţi umărul să culce la pământ un copac cu trunchiul destul de gros. Prinşi cu treaba, nici nu au băgat de seamă când jandarmii şi pădurarii s-au apropiat, aşa că au fost luaţi „ca din oală”, iar când au fost întrebaţi ce făceau prin zonă, nu au putut da un alt răspus decât acela că veniseră să fure lemne.
Toţi copacii pe care apucaseră să-i doboare erau nemarcaţi şi, conform estimărilor făcute de silvicultori, valorau cam 500 de lei, pagubă infimă în comparaţie cu cea pe care ar fi creat-o dacă apucau să-şi ducă munca la bun sfârşit.
Pe numele lor s-a întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori şi furt de material lemnos, buştenii tăiaţi fiind preluaţi în custodie de angajaţii ocolului silvic.