De la tropăitul pe tocuri prin pod, la jecmănirea prin transfer bancar
De la tropăitul pe tocuri prin pod, la jecmănirea prin transfer bancar
Descinderile mascaţilor ce au avut loc la jumătatea acestei săptămâni în palatele vrăjitoreşti aparţinând celor din clanurile Argintaru şi Budală au tras un semnal de alarmă şi în rândul celorlalţi clarvăzători şi vrăjitoare din oraş, care parcă au început să prevadă că ar putea primi şi ei o astfel de vizită în zori de zi, la cântatul cocoşilor. Aceasta, pentru că cele două clanuri vizate de mascaţi şi poliţiştii de investigaţii criminale erau unele “cu greutate” şi puţini din lumea interlopă se gândeau că li se poate întâmpla aşa ceva, iar acum mulţi se simt cu sabia lui Damocles deasupra capului.
Cel puţin de numele clanului Budală se leagă, practic, tradiţia vrăjitoriei buzoiene, femeile din acest clan având astfel de preocupări încă dinainte de 1989. Multă vreme, clanul a fost condus de vestitul “şerif Budală”, renumit pentru steaua din aur masiv pe care o purta pe piept, încrustată cu numele său, după ce a prins oarece “cheag”, asumându-şi calitatea de şerif al ţiganilor. Soţia sa se ocupa cu ghicitul şi vrăjitoria încă dinainte de 1989, devenind celebră metoda pe care o folosea pentru a-şi păcăli clienţii şi a-i stoarce de bani. În acest scop, era asistată de soţul său care, atunci când clientul bătea la uşă, se urca discret în pod, încălţat cu nişte cizme ciocate cu plachiuri şi toc înalt. Soţia sa primea clientul şi începea şedinţele de ghicit sau de desfăcut farmece, în timp ce şeriful Budală asculta discuţiile cocoţat în pod. La un moment dat, vrăjitoarea făcea nişte incantaţii pentru alungarea duhurilor rele sau a diavolului, moment în care şeriful Budală începea să tropăie prin pod păşind apăsat. La auzul tropăiturilor, vrăjitoarea îşi avertiza clientul că “Sarsailă” s-a speriat şi aleargă prin pod, cerându-i apoi să mai pluseze cu o sumă de bani sau o bijuterie ca să poată alunga definitiv răul. Şeriful Budală tropăia prin pod până când clientul rămânea falit, după care pleca acasă cu buzunarele goale, dar fericit că a scăpat de diavol.
Tradiţia vrăjitoriei s-a perpetuat de-a lungul timpului în familie, clanul îmbogăţindu-se de la an la an şi transformându-şi casele în palate. În urmă cu câţiva ani, şeful clanului a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat cu alai de lăutari într-un cavou de lux pe aleea principală a cimitirului Dumbrava. Neamurile rămase în urma sa au continuat tradiţia familiei, au perpetuat-o şi au modernizat-o, ajungând să-şi racoleze clienţii de pe internet, să facă şedinţe cu clienţi din străinătate şi să îşi încaseze tarifele prin transfer bancar.
Vrăjitoarele, arestate pentru 29 de zile
Printre cele cinci persoane luate şi duse la secţie în urma descinderilor mascaţilor s-au numărat şi vrăjitoarea Teresa, din clanul Budală, dar şi soţia lui Ion Mantu, zis şi Ion Argintaru, şeful celuilalt clan luat în vizor. La urcarea în dubă, Teresa a fost petrecută aşa cum se cuvine de neamuri, care au sărit cu mătura, să îi lovească pe jurnalişti şi pe poliţişti sau au aruncat asupra acestora blesteme crunte. Dintre cele cinci persoane duse la audieri au fost reţinute vrăjitoarea Teresa, soţia lui Ion Argintaru, şi un impostor care se dădea drept călugăr cu capacităţi de clarvăzător. Cei trei au fost prezentaţi instanţei, care a decis arestarea lor preventivă pentru 29 de zile, cele două vrăjitoare şi călugărul impostor fiind cercetaţi pentru înşelăciune, numărul victimelor care s-au plâns că au fost păcălite de aceştia fiind de aproximativ 20.