Degeaba îşi răceşte gura preşedintele Traian Băsescu – în mod sincer sau în scop strict politicianist – vorbind despre iniţiativele proprii cu consecinţe directe ori indirecte în asanarea morală a clasei politice atât timp cât nimeni, nici măcar partidul său de suflet nu mişcă niciun deget pentru a încerca măcar să le pună în aplicare.
Degeaba îşi răceşte gura preşedintele Traian Băsescu – în mod sincer sau în scop strict politicianist – vorbind despre iniţiativele proprii cu consecinţe directe ori indirecte în asanarea morală a clasei politice atât timp cât nimeni, nici măcar partidul său de suflet nu mişcă niciun deget pentru a încerca măcar să le pună în aplicare. Şi vorbim aici despre reducerea numărului de parlamentari – mie, personal, îmi este perfect egal dacă un eventual Legislativ reformat va fi uni- sau bicameral -, precum şi despre reorganizarea administrativ-teritorială, care ar putea conduce, printre altele, la spargerea încuscrelilor locale ori a mafiilor transpartinice. Ar mai fi adăugat şi revizuirea sistemului de vot pentru Parlament, cel actual permiţând, după cum viaţa a demonstrat-o, cumpărarea fără nicio oprelişte a demnităţii de senator ori deputat, având drept consecinţă popularea Legislativului cu specimene penale de tipul Cătălin Voicu ori Mihail Boldea.
Şi, bineînţeles, pe lângă toate acestea, ar mai fi de adăugat un subiect despre care se tot vorbeşte, din când în când, dar cu jumătate de gură, respectiv limitarea imunităţii parlamentare strict la declaraţiile politice, aşa cum se întâmplă în mai toate ţările lângă care pretindem că vrem să ne aşezăm. Istoria parlamentarismului din 1990 încoace ne-a oferit un buchet consistent de exemple de aleşi care au fentat dosare penale – de la nefericite ucideri din culpă în urma unor accidente rutiere şi până la spionaj şi implicare în reţele de criminalitate organizată. Şi, dacă este să vorbim despre cei doi parlamentari sus-amintiţi, trebuie să spunem că, dacă senatorul Voicu a avut încredere oarbă în (ne)funcţionarea sistemului judiciar şi juridic românesc şi a ajuns după gratii, colegul său deputat Boldea nu a fost atât de fraier să rişte.
Cap al unei reţele de infractori imobiliari, ce urma a fi cercetat pentru nu mai puţin de 11 infracţiuni din domeniul criminalităţii organizate, a plecat din ţară sâmbăta trecută – iar poliţiştii de frontieră nu au avut de ales decât să-l salute respectuos şi să-i ureze “drum bun, cale bătută” – exact în momentele în care complicii săi, luaţi pe sus de lucrătorii DIICOT cu o zi înainte, erau arestaţi de judecători. Iar procedura parlamentară de încuviinţare a percheziţiei, cercetării şi arestării preventive pentru deputatul Mihail Boldea a fost finalizată abia marţi, iar birocraţia a permis procurorilor să descindă la domiciliul acestuia pentru “a-l invita la audieri” abia miercuri, când deputatul gălăţean era plecat din ţară de patru zile, timp suficient pentru a se instala în vreun stat din care extrădarea în România este imposibilă.
Bineînţeles, subiectul va fi dezbătut şi întors pe toate feţele în zilele următoare. Se va pune din nou în discuţie limitarea imunităţii parlamentare la declaraţiile, se va promite, tot cu o jumătate de gură, că legea va fi modificată. Şi, în acest timp, greii PDL – cei despre care preşedintele Traian Băsescu spunea că stau pitiţi, fără a avea curajul să iasă la lupta electorală din 10 iunie prin judeţe – se vor mulţumi să facă socoteli, să calculeze ce influenţă va avea asupra cvorumului şi majorităţii parlamentare dispariţia de pe firmament a escrocului imobiliar Mihail Boldea.