Ministerul Sănătăţii anunţă, printr-un comunicat de presă, că revizuieşte lista cu medicamente gratuite şi compensate, în urma unor recomandări cuprinse într-un raport al Institutului britanic NICE, realizat la cererea MS, în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale. Cercetarea a costat aproximativ 89.000 de euro şi a vizat evaluarea tehnologiilor medicale, adică un raport cost-eficienţă al unor tratamente.
„Raportul vizează definirea pachetului bazal de servicii. Sunt două categorii de recomandări care se desprind din acest raport, unele pe care le putem implementa într-un timp scurt şi deja am început demersurile în acest sens şi altele care vor putea fi implementate într-un timp mediu”, a declarat secretarul de Stat Vasile Cepoi.
Pentru recomandările din prima categorie, MS a promovat deja în dezbatere două proiecte de acte normative care se referă la: revizuirea Listei de medicamente compensate şi gratuite pentru unele medicamente care se prescriu peste indicaţiile existente în autorizaţia de punere pe piaţă şi creşterea eficienţei în asistenţa medicală spitalicească, ceea ce înseamnă utilizarea mai eficientă a tuturor resurselor financiare şi materiale.
Ginkgo biloba, eritropoetina şi endorsteina sunt cele trei medicamente compensate care vor putea fi prescrise de la 1 aprilie numai pentru o singură boală şi nu pentru mai multe afecţiuni decât cele pentru care au primit autorizaţie de punere pe piaţă, cum s-a întâmplat până acum.
Potrivit reprezentantului MS, începând cu luna viitoare, ginkgo biloba va putea fi prescrisă numai pacienţilor care suferă de Alzheimer, eritropoetina – bolnavilor cu insuficienţă renală, iar endorsteina în cazul afecţiunilor pulmonare.