Anul 2011 a fost unul favorabil pentru societatea buzoiană Prestcom Serv SA, aceasta înregistrând venituri totale de 5,55 milioane de lei, din care aproape 5,4 milioane de lei venituri din exploatare şi 173.822 de lei alte venituri, după cum se arată în raportul privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Buzău.
Anul 2011 a fost unul favorabil pentru societatea buzoiană Prestcom Serv SA, aceasta înregistrând venituri totale de 5,55 milioane de lei, din care aproape 5,4 milioane de lei venituri din exploatare şi 173.822 de lei alte venituri, după cum se arată în raportul privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Buzău. Cheltuielile totale ale instituţiei au însumat aproximativ 5,5 milioane de lei, profitul brut rezultat fiind de 58.488 de lei. Pentru realizarea obiectului de activitate, anul trecut, cei mai importanţi clienţi au fost Primăria Municipiului Buzău, Compania de Apă SA Buzău, RAM Buzău, Softehnica SRL Bucureşti şi International Healthcare Systems SRL Bucureşti. În ceea ce priveşte volumul creanţelor, la data de 31 decembrie 2011, societatea înregistrase 2,7 milioane de lei datorii, din care 2,65 milioane de lei datorate de Primăria Municipiului Buzău. La sfârşitul anului precedent, volumul de datorii cuprindea 1,2 milioane de lei creanţe către furnizori şi 1,6 milioane de lei datorii către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale.
„Am încheiat un an bun, cu un profit rezonabil. Comparativ cu anul 2010, atât veniturile, cât şi cheltuielile au avut o evoluţie ascendentă, creşterea înregistrată fiind proporţională. Pentru achiziţia de mijloace fixe, am utilizat anul trecut puţin peste 100.000 de lei”,a declarat Constantin Creţu, director general Prestcom Serv SA.
Ca urmare a gradului scăzut de încasare al creanţelor, societate s-a confruntat cu probleme legate de aprovizionarea la timp a materialelor necesare executării lucrărilor, plata la termen a furnizorilor de materiale şi servicii, plata la termene scadente a datoriilor fiscale sau imposibilitatea achiziţionării de utilaje necesare realizării obiectului de activitate.
Principala activitate desfăşurată de Prestcom Serv SA în anul 2011 a fost reprezentată de lucrările de reparaţii şi extinderi la reţelele de apă şi canalizare, branşamente apă-canal şi reparaţii asfaltice. Astfel, anul trecut, SC Prestcom Serv SA a avut un număr mediu de 90 de salariaţi angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Potrivit statutului societăţii, activităţile desfăşurate în anul precedent au inclus lucrări de reparaţii şi extindere a reţelei de apă şi canalizare, lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat, lucrări de reparaţii asfaltice şi cu beton, servicii de vidanjare, de executare a confecţiilor metalice, închirierea mijloacelor auto şi a utilajelor şi prestarea de servicii generale de curăţenie interioară a clădirilor.
Activitatea Prestcom Serv în 2011
|
Lucrări realizate |
Capacitate |
|
Reţele de alimentare cu apă şi branşamente |
10.479 ml |
|
Reţele canalizare şi branşamente |
757 ml |
|
Reparaţii carosabil cu asfalt |
1.293,4 tone |
|
Reparaţii carosabil cu beton |
201,6 mc |
|
Mentenanţă |
2020 de apartamente |
„Cu toate că ponderea lucrărilor de servicii pentru asociaţiile de proprietari în totalul volumului de lucrări este mică, intenţionăm să continuăm şi să dezvoltăm activitatea de mentenanţă, pentru a rezolva în condiţii avantajoase problemele legate de instalaţiile de apă, canalizare şi energie termică a asociaţiilor de proprietari din municipiul Buzău. Principalele lucrări realizate în 2011 au fost străzile Horticolei, Mesteacănului, Colonel Buzoianu, cartierul Dorobanţi (PT 4-5-24)”, a mai precizat Constantin Creţu.
SC Prestcom Serv SA a fost înfiinţată în anul 2008, în urma reorganizării RAM. Societatea îşi desfăşoară activitatea în special pe raza municipiului Buzău, având un capital social de 1.215.000 lei, divizat în 12.150 de acţiuni, cu o valoare nominală pe acţiune de 100 de lei, deţinut integral de Municipiul Buzău în calitatea acestuia de persoană juridică, prin Consiliul Local.