Pirotehnicienii au detonat în premieră o grenadă în afara poligonului

      Elementul de muniţie cu  încărcătură explozivă şi mecanismul de declanşare deteriorat fusese adus la un centru de colectare a fierului vechi

        Elementul de muniţie cu încărcătură explozivă şi mecanismul de declanşare deteriorat fusese adus la un centru de colectare a fierului vechi

            Deşi au participat la nenumărate misiuni de asanare şi distrugere a muniţiei rămase neexplodate specialiştii echipei pirotehnice din cadrul ISU au efectuat, la sfârşitul săptămânii, o operaţiune în premieră, fiind obligaţi să distrugă o grenadă la faţa locului, întrucât riscul de a o transporta în poligon era prea mare, elementul de muniţie putând exploda în orice moment.

            Niciunul dintre membrii echipei nu bănuia că vor fi obligaţi să execute o astfel de misiune atunci când au fost solicitaţi să intervină la un centru de colectare a fierului vechi din Ogrăzile, acolo unde un localnic inconştient se prezentase cu grenada şi un proiectil de artilerie calibrul 75 de milimetri pentru a le valorifica pe câţiva lei.

            Obişnuiţi deja cu astfel de solicitări, pirotehnicienii s-au deplasat la faţa locului, prilej cu care au constatat că grenada avea încărcătură explozivă, iar mecanismul de declanşare era deteriorat. Concret, aceasta putea exploda în orice moment dacă ar fi fost mişcată,  iar întreprinzătorul care a adus-o la fier vechi se putea considera extrem de norocos că acest lucru nu s-a întâmplat pe drum. La fel de norocoşi au fost şi angajaţii centrului care au oprit elementele de muniţie pentru a fi preluate de specialişti, niciunul dintre aceştia nebănuind cât de periculoasă era grenada.

            Singurii care şi-au dat seama cât de gravă era situaţia au fost pirotehnicienii care au considerat că riscul ca grenada să fie transportată până în poligonul de la Stâlpu, chiar şi în lada cu nisip special pregătită, era prea mare, fiind lesne de închipuit ce   s-ar fi putut întâmpla dacă aceasta s-ar fi declanşat pe drum. Astfel, s-a luat decizia ca grenada să fie detonată la faţa locului, operaţiune ce nu mai fusese executată până în acel moment de la înfiinţarea ISU.

            A fost identificat un loc pe câmp la o distanţă de siguranţă faţă de locuinţele din marginea satului, apoi a fost demarată cea mai delicată manevră, transportul grenadei către locul unde trebuia să fie detonată. Între timp, la faţa locului a sosit şi un echipaj SMURD, iar poliţiştii din localitate au parcurs în prealabil traseul, sfătuindu-i pe oameni să nu iasă din case până când nu va trece convoiul.

            Grenada a fost transportată în siguranţă pe câmp, unde a fost aşezată cu grijă într-o groapă săpată special. Peste ea, pirotehnicienii au aşezat două “batoane” de trotil legate la un fitil, acoperind totul cu pământ. Explozia a fost declanşată prin impuls electric, misiunea fiind dusă cu bine la îndeplinire.

            În aceeaşi zi, o altă misiune de distrugere a muniţiei asanate în ultima vreme de pe raza judeţului a avut loc, de această dată în poligonul de la Stâlpu, printre elementele distruse prin explozie controlată numărându-se şi proiectilul ridicat odată cu grenada de la centrul de colectare din Ogrăzile.

            Locotenent colonelul Costel Barbu, şeful serviciului de Protecţie Civilă din cadrul ISU, a declarat că în perioada următoare se aşteaptă ca numărul misiunilor de asanare a muniţiei să crească, întrucât încep lucrările agricole, iar probabilitatea ca proiectilele rămase neexplodate din timpul războiului să fie scoase la suprafaţă cu ocazia săpăturilor, este mare. Totodată, şeful Protecţiei Civile a ţinut să le reamintească cetăţenilor că, în cazul în care descoperă altfel de elemente de muniţie, nu trebuie să le mişte şi nici măcar să le atingă, cu atât mai puţin să le arunce în foc, să încerce să le taie cu fierăstrăul sau să le ducă la fier vechi, aşa cum s-a mai întâmplat nu de puţine ori. Ce trebuie făcut în astfel de situaţii este izolarea zonei şi anunţarea imediată a autorităţilor la 112.