Buzăul, locul IV în topul scăderii de salarii

            Totuşi, sunt judeţe cu creşteri semnificative a lefurilor, dar unde salariaţii sunt plătiţi mai prost decât la noi

            La nivel naţional, în ultima lună a anului trecut, salariul mediu net înregistrase o creştere de 7,2 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La nivel judeţean însă, diferenţele sunt foarte mari în ceea ce priveşte câştigurile lunare.

         Totuşi, sunt judeţe cu creşteri semnificative a lefurilor, dar unde salariaţii sunt plătiţi mai prost decât la noi

La nivel naţional, în ultima lună a anului trecut, salariul mediu net înregistrase o creştere de 7,2 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La nivel judeţean însă, diferenţele sunt foarte mari în ceea ce priveşte câştigurile lunare.Astfel, judeţul nostru se află printre cele mai slabe, unde, în loc să se constate ceva măriri, câştigurile salariale medii nete au scăzut în luna decembrie. Astfel, în ultima lună a anului 2011, în judeţul Buzău, salariul mediu net avea o valoare de 1.261 de lei, ceea ce ne-a oferit locul 22 din 42 într-un clasament al judeţelor în funcţie de câştigul la sfârşit de an, dat fiind faptul că cel mai mare salariu a fost înregistrat în  Bucureşti, 2.328 de lei, iar cel mai mic în Harghita, şi anume 1.031 de lei. Cu toate că se află la mijlocul clasamentului, Buzăul ocupă şi cel de-al patrulea loc în topul scăderilor salariilor, fiind devansat de Gorj, Constanţa şi Suceava. Astfel, faţă de decembrie 2010, salariul mediu a scăzut în decembrie 2011 cu 0,39 puncte procentuale, respectiv 5 lei. În judeţul Gorj, scăderea înregistrată a fost de 105 lei, în Constanţa de 30 de lei, iar în Suceava de 7 lei. De asemenea, diminuări de salarii au mai fost în judeţele Tulcea şi Botoşani.

        La polul opus, cea mai mare creştere a salariului mediu net lunar au fost înregistrată în judeţul Covasna, de 21,95 la sută faţă de perioada similară din 2010, respectiv 223 de lei. Cu această creştere însă,  în luna decembrie salariul a crescut cu 22 de lei, la 1.239 de lei. Pe locul al doilea în topul creşterilor, se află salariaţii din Brăila, care au beneficiat la sfârşitul anului 2011, de o creştere de 15,18 la sută, salariul mediu net lunar majorându-se cu 162 de lei, până la 1.229 de lei. În clasamentul creşterilor se mai înscriu judeţele Călăraşi (plus 137 de lei), Ialomiţa (plus 147 de lei), Mehedinţi (plus 173 de lei), Olt (plus 156 de lei) şi Bistriţa  – Năsăud (plus 132 de lei). Surprinzător însă, şapte din cele 11 judeţe în care s-au înregistrat cele mai mari creşteri ale câştigurilor medii nete lunare, se situează în topul judeţelor în funcţie de salariul de la sfârşitul anului după judeţul Buzău. Astfel, în luna decembrie, în Covasna câştigul a fost de 1.239 de lei, în Călăraşi de 1.100 de lei, în Ialomiţa de 1.210 lei, în Bistriţa – Năsăud de 1.178 de lei, în Vaslui de 1.092, în Brăila de 1.229 lei şi în Caraş – Severin de 1.184 de lei.

            În Capitală, salariul mediu a crescut în decembrie 2011 cu 8,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, acesta ajungând la 2.328 de lei. Aceste diferenţe între judeţe pot fi generate de structura industrială care a fost anul trecut fie mai bună, fie mai puţin bună faţă de 2010.

 

            199 de persoane disponibilizate în perioada următoare

 

            Deşi la sfârşitul anului trecut salariile au înregistrat scăderi, iată că societăţile întâmpină în continuare dificultăţi, fapt pentru care în perioada următoare în judeţul Buzău urmează a fi disponibilizate 199 de persoane. Dintre acestea, 136 de angajaţi vor fi disponibilizaţi în luna iunie de către Ductil Steel SA, alte 50 de persoane vor fi disponibilizate în această lună de Conprif SA, şapte salariaţi vor fi concediaţi de la sucursala din Buzău a Agenţiei Române de Securitate SRL în intervalul aprilie-mai, precum şi alţi şase salariaţi ai sucursalei din Buzău a GDF Suez Energy România în perioada aprilie – mai, potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău.

           

            105 milioane de euro alocate în 2011 la bugetul local

 

            Dacă salariile primite de buzoieni au înregistrat scăderi, banii primiţi de judeţ pentru bugetul local au avut o valoare destul de bună. Astfel că, dacă în anul 2011 judeţul Buzău a cotizat la bugetul de stat cu aproximativ 120,6 milioane de euro prin taxele şi impozitele colectate, 87,1 la sută din această sumă, respectiv aproape 105,1 milioane de euro s-au întors la bugetul local anul trecut. Această valoare a veniturilor, şi respectiv a defalcărilor de la bugetul central, poziţionează Buzăul pe locul 10 într-un clasament al judeţelor, în funcţie de cotizaţii.

            De la toate judeţele, statul a încasat anul trecut taxe şi impozite în valoare de peste 25,5 miliarde de euro. Către judeţe   s-au întors de la bugetul de stat, sub forma cotelor defalcate din impozitul pe venit şi din taxa pe valoare adăugată, aproximativ 6,5 miliarde de euro.

            În 15 judeţe, precum Vaslui, Botoşani, Teleorman, Călăraşi, Vrancea, Caraş-Severin, Suceava, Neamţ, Mehedinţi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Tulcea, Gorj, Maramureş şi Olt sumele primite de bugetele locale au fost mai mari decât valoarea taxelor şi impozitelor plătite către stat. Totodată, în alte şase judeţe şi în municipiul Bucureşti, sumele primite de la bugetul de stat au reprezentat mai puţin de 50 la sută din valoarea cotizaţiilor către bugetul central. Valoarea taxelor şi impozitelor încasate la bugetul central din fiecare judeţ în parte este direct proporţională cu populaţia, cu numărul de angajaţi şi cu mărimea mediului de afaceri.

            În topul clasamentului, din punct de vedere al raportului dintre banii primiţi de la stat şi banii încasaţi de stat prin taxe şi impozite, se află judeţul Vaslui, care a contribuit la bugetul de stat cu 66,1 milioane de euro şi a primit 104,9 milioane de euro.