Miros de Liga I

Deşi nu a jucat în etapa a XVIII-a, CF Brăila, antrenată de buzoianul Ion Viorel, a urcat pe locul II

            CF Brăila, divizionara secundă antrenată de buzoianul Ion Viorel a urcat pe locul doi în ierarhia primei serii din liga secundă, după victoria obţinută la “masa verde” cu Victoria Brăneşti, în cadrul etapei cu numărul 18.

Astăzi, fotbaliştii pregătiţi de “Vioară” se vor deplasa la Mangalia, acolo unde vor întâlni formaţia Callatis din localitate: “E foarte uşor să ajungi acolo, sus, dar mai greu să te menţii. Meritul pentru clasarea pe locul al doilea este al echipei, care a făcut mai mult decât a putut. Urmează două partide grele, din care trebuie să scoatem cel puţin patru puncte ca să rămânem pe podium”. Astăzi, CF Brăila va întâlni în deplasarea Callatis Mangalia, urmând ca în week-end să întâlnească pe teren propriu Săgeata Năvodari.