La Buzău, primăvara se premiază poeții

       Lucian Mănăilescu, Dan Camer șiAdrian Mondea au fost marii câștigători ai „Primăverii poeților”

            Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului pentru publiciștii buzoieni este „Primăvara Poeților”.

       Lucian Mănăilescu, Dan Camer șiAdrian Mondea au fost marii câștigători ai „Primăverii poeților”

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului pentru publiciștii buzoieni este „Primăvara Poeților”.Manifestarea organizată de Biblioteca Județeană a reușit vineri, cu ocazia celei de-a VI-a ediții, să reunească zeci de scriitori curioși să afle care au fost cele mai bune volume tipărite în 2011 pe plan local. La această ediție, invitați speciali au fost scriitorii Ion Roșioru, Passionaria Stoicescu și Emil Niculescu.

            „Au fost selectate 22 de cărți dintre cele semnate de buzoieni și publicate anul trecut. Jurizarea a fost făcută de către membri ai Uniunii Scriitorilor din alte județe, care au decis premiile pe trei categorii distincte: debutanți, membri ai USR și nemembri USR”, a declarat publicistul Viorel Frîncu.

             Cele mai bune volume de poezie din 2011 au fost considerate: „60” – Lucian Mănăilescu (secțiunea membri USR), „Traianele” – Dan Camer (secțiunea nemembri USR) și „În umbra păsărilor migratoare” – Adrian Mondea (secțiunea debut).

 

Despre Eminescu și religie

 

            Manifestarea a continuat vineri, în aula Bibliotecii Județene, cu un simpozion pe tema: „Valori ale ortodoxiei în marea poezie”.

            „La  Eminescu, biserica este un spațiu mai puțin religios decât vechile caverne. Acolo era vorba despre mitologie, aici despre o sobrietate bizantină, cu care conștiința luciferică a poetului nu se împăca”, a fost de părere Emil Niculescu. De altă părere a fost pr. Paul Negoiță, prezent în sală cu ocazia lansării volumului „Carte spre cer” (o antologie de poezie religioasă).         „S-a pus odată problema canonizării lui Eminescu. Sigur că este prea mult, dar trebuie să ținem cont atunci când vorbim despre religie în poezia sa că pe un manuscris al său, la poezia <Luceafărul>, au fost descoperite fragmente din Evanghelia după Ioan. Se naște o paralelă interesantă între <Luceafărul> lui Eminescu și Evanghelie, paralelă despre care părintele Anania le-a vorbit elevilor de la Seminar”,  a declarat Paul Negoiță.

            Ion Roșioru a vorbit despre poezia religioasă de astăzi, fiind de părere că, în general, poeții se simt datori să scrie acest fel de poezie cu cât se apropie de cel de al V-lea anotimp. „Mulți poeți fac poezie religioasă, dar cât de religioasă este, rămâne de văzut. Șoptită în gând, ea poate fi scrisă însă de cei care au simțit arderi mistice. Dintre poeții de astăzi care scriu acest gen de poezie trebuie să îi amintim pe Iuliana Paloda, Mihaela Hergheligiu”,  a declarat Ion Roșioru.

 

Passionaria, în familie

 

            Spre finalul evenimentului, în centrul atenției s-a aflat buzoianca Passionaria Stoicescu. Reprezentanții Bibliotecii Județene i-au dedicat cunoscutei scriitoare volumul „Passionaria Stoicescu, în colecțiile bibliotecii”, o carte ce reunește dedicațiile oferite pe cărți, manuscrise, referințe critice, corespondeță etc.

            „Aceasta este o lansare de familie. Este vorba despre familia bibliotecii formată din scriitori și cititori. Toți cei din sală sunteți familia mea și vă mulțumesc că ați venit astăzi și mă bucur că vatra culturală a Buzăului are atâția oameni talentați”,  a declarat Passionaria Stoicescu.

{loadposition zgalerie04102}