Mentalitatea românului de a realiza ceva doar când nu mai este nimic de făcut rămâne valabilă și în lumea sportului autohton. Am mai găsit exemple și-n weekendul Floriilor, când am stat, ca de obicei, cu ochii la televizor, pentru a prinde evenimentele sportive ce abundă în această perioadă a anului.
Mentalitatea românului de a realiza ceva doar când nu mai este nimic de făcut rămâne valabilă și în lumea sportului autohton. Am mai găsit exemple și-n weekendul Floriilor, când am stat, ca de obicei, cu ochii la televizor, pentru a prinde evenimentele sportive ce abundă în această perioadă a anului.
Sigur, ca toți românii, așteptam cu sufletul la gură returul semifinalei Ligii Campionilor la handbalul feminin ce avea loc în sala din Veszprem, acolo unde spiritul și tricoul lui Marian Cozma domină de sus lumea înfierbântată a handbalului.
Oltchim Rm. Vâlcea, de departe singura echipă românească cu ștaif european, era din nou între primele patru de pe Bătrânul Continent, dar visa pasul spre finală și chiar spre trofeul încă interzis oltencelor. S-a dovedit un război un pic prea greu pentru Huțupan și compania, miza calificării reducând din nou motoarele unui lot văduvit de trei piese de bază Paula Unguranu, Ionela Gâlcă și mai ales Cristina Neagu, dacă vreți coloana vertebrală a grupării vâlcene. Și, dacă veșnic tânăra Luminuța Huțupan s-a reinventat acoperind absența Paulei, iar Oana este un suflet mare și un căpitan pe măsură, la nouă metri s-a făcut diferența, Cristina neputând fi suplinită, dar și în mentalitate.
Fetele lui Voina au părut că sunt cocoșate sub povara unei calificări, exact în momentele importante ale jocului contra Gyor-ului, genunchii lor s-au înmuiat, la fel ca și brațul de aruncare, iar aroganta echipă maghiară a triumfat la opt goluri, suficiete pentru o calificare.
Elevele lui Bohn și-au mascat bine emoțiile inerente, poate grație și celor două nordice din lot, norvegiencele Horaldsen și Loke, plămădite din alt aluat, care au știut să ducă greul în momentele dificile ale acestui retur pe care l-au dominat.
Altfel, Oltchim mai bifează o semifinală de Ligă, dar visul de a cuceri trofeul rămâne doar o revenire a handbalului nostru. De fiecare dată, varii cauze ce le-am putea asocia cu ghinionul, dar în special mentalitatea autohtonă de a ne îneca la mal, rămâne racila principală a sportului nostru.
Tot sâmbătă am văzut și reversul medaliei, e drept, într-o competiție națională, adică în fotbalul nostru cel de toate zilele din Liga I sau, dacă vreți, cea a lui Mitică cel pus sub sechestru.
Echipe mici, care nu mai au altă șansă de a rămâne pe prima scenă decât dacă adună puncte, acum, la final de sezon, s-au apucat de treabă cu cuțitul la os.
Concordia Chiajna, Sportul Studențesc, iar din week-end Voința Sibiu și Petrolul Ploiești au demonstrat că, într-un campionat în care valoarea unor echipe așa zis mari este umflată în reportaje comandate în presa scrisă și din ce în ce mai puțin citită, sau, în special în „cea de pe sticlă”, ea poate fi adusă la realitate pe gazon, acolo, în iarbă, rezultatele din ultimul timp scurt în avantajul celor mici și năpăstuiți de cele mai multe ori.
Nu pot să închid articolul de astăzi fără momentul special din Gruia. O echipă blocată de ideea de a se desprinde decisiv către un nou titlu, a întâlnit o alta, care nu mai avea ce pierde, și mai era pe deasupra și strâns unită în jurul lui Bozonic, muntenegreanul lovit de tragedia dispariției din lumea aceasta a mamei sale.
Rapid a făcut din acest moment extrem de greu trambulina spre o victorie, pe care cred că nimeni nu a prevăzut-o! 5-0 cu CFR Cluj. Nu este bine să dai în cel căzut, dar când un arbitru uită să dea un penalty și nu acordă un gol valabil oaspeților, atunci te alături unui cor deja vehement, care cântă de ceva timp, că pe vișiniii din Cluj îi ajută arbitrul, râul, ramul și banul…..lui Paszkany.
Cert este că Rapid a relansat un campionat care prevăd că va avea un final incendiar. Iar dacă vâlcencele n-au reușit să se califice sub tricoul lui Marian Cozma, giuleștenii au avut ei tricoul pe care l-au arătat tuturor și pe care era scris : „Pentru Bozo”, un tricou al solidarității și prieteniei dedicat unui coleg și om!
Ștefan Alecsiu est redactor-șef adjunct la Radio România Actualități