Romică Bunică, fostul jucător al formației Gloria Buzău, actualmente tehnicianul divizionarei secunde CS Otopeni, își aniversează astăzi ziua de naștere. Fostul fotbalist, care a intrat în inimile suporterilor buzoieni grație evoluțiilor sale în tricoul grupării din Crâng, dar și a golului marcat în egalul “de poveste” disputat la Buzău în fața formației Steaua București în 2008, scor 1 la 1.
Romică Bunică, fostul jucător al formației Gloria Buzău, actualmente tehnicianul divizionarei secunde CS Otopeni, își aniversează astăzi ziua de naștere. Fostul fotbalist, care a intrat în inimile suporterilor buzoieni grație evoluțiilor sale în tricoul grupării din Crâng, dar și a golului marcat în egalul “de poveste” disputat la Buzău în fața formației Steaua București în 2008, scor 1 la 1. Antrenorul ilfovenilor din Otopeni își va petrece ziua la baza sportivă a grupării din liga secundă, pregătind meciul pe care echipa sa îl va disputa vineri, pe teren propriu, cu Gloria Buzău. “Nu am nimic special în program, mai ales că ziua mea pică în mijlocul săptămânii. Voi fi la teren, cu băieții pregătind jocul cu Gloria Buzău. Jucăm întotdeauna la victorie și vrem să obținem toate cele trei puncte puse în joc”, a precizat Bunică. În privința jocului cu gruparea din Crâng, care va avea loc vineri, de la ora 17.00, pe stadionul din Otopeni, tehnicianul ilfovenilor a precizat: “Jucăm la victorie. Chiar dacă jocul formației din Buzău este pe un trend ascendant, noi întotdeauna evoluăm pentru a obține toate cele trei puncte puse în joc. Sper că o vom face și vineri, pentru că avem mare nevoie de puncte”.