La omul sărac … doar mașinile de lux trag

       Zero lei investiții străine, peste 15.000 de șomeri, dar cu bolizi de peste 100.000 de euro

    Cu toate că situația economică precară, atât la nivel de țară, cât și pentru fiecare cetățean în parte, continuă să înregistreze deficiențe pe zi ce trece, se pare că acest lucru reiese doar din statisticile oficiale, deoarece criza nu i-a împiedicat pe mulți dintre români să își cumpere lucruri extravagante, printre care și automobile de lux.

      Zero lei investiții străine, peste 15.000 de șomeri, dar cu bolizi de peste 100.000 de euro

        Cu toate că situația economică precară, atât la nivel de țară, cât și pentru fiecare cetățean în parte, continuă să înregistreze deficiențe pe zi ce trece, se pare că acest lucru reiese doar din statisticile oficiale, deoarece criza nu i-a împiedicat pe mulți dintre români să își cumpere lucruri extravagante, printre care și automobile de lux.  Anul trecut, piața auto a înregistrat scăderi de aproape 11 procente, dar vânzările de autoturisme premium au continuat să crească, înregistrând în 2011 un avans de până la 50 la sută. Astfel, în ultimii doi ani, în întreaga țară, au fost achiziționate 815 autoturisme de lux ce includ branduri precum Aston Martin, Bentley, Cadillac, Ferrari, Jaguar, Lamborghini, Maserati, Maybach, Porsche și Rolls Royce, potrivit unei statistici gândul.info realizată pe baza datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

     În județul Buzău, în ultimii doi ani, au fost înmatriculate zece autoturisme de lux, dintre care nouă marca Porsche și unul marca Jaguar. De altfel, prețul unui autoturism de lux poate varia între 100.000 și 500.000 de euro. La un preț mediu de 150.000 de euro pentru un autoturism, reiese că valoarea totală a mașinilor  de lux achiziționate în întreaga țară ultimii doi ani de criză depășește 122,5 milioane de lei.

 

     Buzăul, printre județele cu cele mai multe mașini de lux

 

     Cele mai multe mașini premium, și anume 581, au fost înmatriculate în perioada 2010 – 2011 în București, în topul județelor cu cele mai multe mașini de lux regăsindu-se și Ilfov, cu 28 de mașini premium înmatriculate, Constanța, cu 22 de autoturisme, Cluj, cu 20 de autoturisme, Timiș și Prahova, fiecare cu câte 12 mașini și Bihor și Argeș, cu câte 10 automobile de lux înmatriculate.

     Județul Buzău se află pe o poziție destul de bună în acest top, a cincea, fiind luate în calcul doar mașinile deținute de buzoienii care le-au înmatriculat în orașul nostru și nu și cele achiziționate în leasing în alte orașe (de exemplu, Ferrari, Maserati sau Lexus) sau cele neînmatriculate. Toate acestea se întâmplă într-un județ care se află pe ultimul loc (cu zero lei), într-un top al investițiilor străine directe pentru perioada 2011 – 2012, într-un județ unde s-au înregistrat cele mai mari scăderi salariale și unde sunt înregistrați peste 15.000 de șomeri, din care peste 11.000 nici măcar nu primesc indemnizația de șomaj.

     „Piața auto buzoiană beneficiază de o ofertă variată de produse, însă vânzările sunt oarecum puține. În ceea ce privește Elcar Gid, în ultima perioadă rezultatele sunt slabe. Piața este condusă de una dintre mărcile noastre, respectiv Skoda, urmată de Volkswagen, Ford și Toyota. Cea mai ieftină mașină pe care o comercializăm este Skoda Fabia, al cărui preț este de 6.200 de euro, fără TVA.  În ceea ce privește automobilele de lux, acestea sunt definite de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile ca având prețuri destul de ridicate, ca de exemplu un anumit tip de Mercedes. La noi, cea mai scumpă mașină, pe care am putea să o numim de lux, este Volkswagen Touareg, al cărui preț, în medie, depășește 50.000 de euro. În ultimul an, am livrat cam 3-4 mașini de acest tip. O mașină mai scumpă mai este și Volkswagen Passat, al cărui preț este de 26.000 – 27.000 de euro. Din gama noastră, din punct de vedere al aspectului, Skoda Superb se încadrează în tipul mașinilor de lux, însă, ca și valoare, prețul începe de la 19.000 și urcă până la aproximativ 24.000 de euro”,  a declarat Sorin Chiru, director general Elcar Gid Buzău.

     Se pare că, în statisticile oficiale, în ultimii doi ani, în județul Neamț nu s-a înmatriculat nicio mașină de lux.

     În perioada 2010 – 2011, în țara noastră au fost înmatriculate 518 mașini marca Porsche, 142 marca Jaguar, 52 Ferrari, 42 Cadillac, 23 Bentley, 20 Maserati, șase Rolls Royce și șase Aston Martin și trei autoturisme marca Mybach. La sfârșitul anului trecut, importatorul Ferrari pe piața locală, Forza Rossa, a epuizat la sfârșitul anului 2011 cota de 30 de produse alocate României.

 

     18 autovehicule noi, înmatriculate în martie la Buzău

 

     În luna martie a acestui an, la nivel național au fost înmatriculate 4.902 mașini noi, cele mai multe, 1.159, fiind marca Dacia. În județul Buzău, au fost înmatriculate luna trecută 18 autovehicule noi, și anume un autoturism marca BMW, două autoturisme Dacia, două autoturisme Ford, două autoturisme Hyundai, trei autoturisme Skoda, o autoutilitară Dacia, o autoutilitară Ford și o autoutilitară Volkswagen, un autovehicul special Dacia, trei remorci (marca Neptun, Pongratz și Rema) și o semiremorcă Wielton.