Creștinii ortocși sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinilor.
Paștele își trage denumirea de la cuvântul ebraic “Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă “trecere”.
Creștinii ortocși sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinilor.
Paștele își trage denumirea de la cuvântul ebraic “Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă “trecere”.
Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru neființă întru ființă, iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul și jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Cristos, Sărbătoarea de Paște a continuat să reprezinte pentru fiecare om în parte și pentru întreaga omenire o trecere, atât de la moarte la viață, cât și de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute, se face printr-o stăruință continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea și transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor și dobândirea curăției inimii.
Modul sărbătoririi Paștelui a fost diferit de-a lungul timpului, deși în esență s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creștinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia Bisericii creștine.
Noaptea de Paște era petrecută în biserici în priveghere și rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidații la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârșirea Sfintei Jertfe și cu lumini multe, semn al bucuriei și luminării duhovnicești.
Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte își puneau acum haine albe și purtau făclii luminoase, penitenții (cei care fuseseră excluși un timp din comunitatea credincioșilor din cauza păcatelor) erau reprimiți în comunitate, împărații eliberau prizonieri și se făceau fapte de milostenie. Sărbătorirea Paștelui se prelungea o săptămână întreagă, săvârșindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toți credincioșii se împărtășeau cu Sfintele Taine ale lui Cristos. Era interzisă participarea creștinilor la spectacolele, jocurile și petrecerile păgâne.
Zece superstiții și tradiții de Paște pe care trebuie să le cunoști
Tradițiile și superstițiile au fost parte din viața românească încă din cele mai vechi timpuri, când omul dormea pe verandă din mai și până la prima ninsoare și când legătura cu pământul și cu natura era foarte importantă. Câteva dintre ele se păstrează și astăzi, chiar dacă ritmul alert al secolului XXI nu prea lasă loc de obiceiuri.
În bătrâni se povestește că lumina pe care credincioșii o iau de Înviere are puteri tămăduitoare, iar lumânarea cu care a fost adusă lumina în casă are puteri binefăcătoare și de aceea nu trebuie aruncată. Atunci când cineva este încercat de griji sau de boală, se află în pericol sau este încercat de un necaz mare, se spune că e bine să aprinzi această lumânare.
Câți nu știu de obiceiul de a te spăla pe fața cu apa neîncepută în care ai pus un ou roșu, o monedă și o frunză de urzică? În tradiție se spune că numai așa „obrajii tăi vor fi sănătoși și îmbujorați precum oul roșu, vei fi tare precum moneda și aspru precum urzica".
Iar cel care se spală trebuie să rostească: „Sa fiu sănătos/ă și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit/ă ca ouăle în zilele de Paști". În anumite zone din țară, firul de urzică este substituit de un fir de iarbă, simbol al belșugului, iar moneda de un bănuț de argint, sugerând tot bunăstarea.
Oul roșu, protecție împotriva hoților
Ouăle încondeiate cu roșu sunt singurele care pot fi date de pomană pentru sufletul unuia trecut în eternitate, iar, în tradiție, se mai crede că, dacă două persoane ciocnesc ouă în ziua de Paști, se vor întâlni pe lumea cealaltă.
Cu toții suntem obișnuiți să nu ne lipseacă ouăle roșii de pe masa de Paște, dar câți cunosc motivul pentru care o facem? Una dintre explicații vine din tradiția populară. Ouăle roșii sunt considerate păzitorii casei și tocmai de aceea nu trebuie să lipsească.
Pe vremuri, cine vroia să-și protejeze recolta de grindină sau secetă folosea un ou roșu. Astfel, în unele regiuni ale țării ouăle roșii se îngroapă în pământurile cultivate. Se crede că aceste pământuri vor fi ferite de grindină, inundații sau alte dezastre naturale.
Un alt obicei spune că persoana care a păstrat un ou roșu timp de patruzeci de zile de la Paște, iar acel ou nu s-a stricat, va avea parte de noroc tot timpul anului.
De asemenea, obiceiul religios spune că ouăle trebuie vopsite în Joia Mare și că este interzis să înrosești ouăle în ziua de Paști, dacă nu vrei să atragi asupra ta bolile.
Ca și în ziua de Revelion, cei care vor să aibă parte de un an benefic, trebuie să ofere prioritate bărbaților, prima persoană care trece pragul casei în ziua de Paști trebuie să fie o persoană de sex masculin.