Buzoienii plătesc nămeţii din iarnă

       *Vin ploile, drept pentru care costul apei pluviale „va exploda” din nou

         Fenomenele meteorologice din ultima perioadă afectează nu doar persoanele ce activează în domeniul agriculturii, ci şi pe buzoienii din buricul oraşului.

      *Vin ploile, drept pentru care costul apei pluviale „va exploda” din nou

     Fenomenele meteorologice din ultima perioadă afectează nu doar persoanele ce activează în domeniul agriculturii, ci şi pe buzoienii din buricul oraşului.Dacă în cele trei – patru săptămâni de iarnă intensă, mulţi dintre oameni au răzbătut cu greu printre nămeţii de zăpadă ce acopereau trotuarele şi străzile în întreg municipiul, iată că acum aceştia trebuie să plătească cantitatea de apă rezultată în urma topirii omătului. La aceasta se mai adaugă şi cantitatea de apă „agonisită” în urma ploilor din ultimele zile, toate sub denumirea de apă meteorică.

     Deşi mulţi dintre buzoienii care plătesc facturile la Compania de Apă consideră că sunt taxaţi „pentru apa de ploaie”, costul este impropriu denumit în acest fel deoarece, de fapt şi de drept, este plătit serviciul de colectare, transport şi epurare a apelor provenite din precipitaţii. Un fel de taxă pe fumul care iese pe coş a timpurilor nu demult trecute.

    

     „Buzoienii nu înţeleg că noi preluăm apa de ploaie”

    

     „În ceea ce priveşte plata apei meteorice, pot spune că este aceeaşi lege care se aplică la nivel naţional. Administraţia Naţională de Meteorologie ţine cont de precipitaţii, ei transmit indicele exact şi noi îl aplicăm în facturi. Principiul este acelaşi de foarte mult timp. Preţurile pot fi puţin mai mari, a plouat, iar cantitatea de apă meteorică apare pe factură, unde de altfel avem explicitat costul. Pentru apa meteorică, este vorba de două elemente, primul dintre ele este reprezentat de cantitatea de apă comunicată de ANM şi cel de-al doilea de suprafaţa declarată în contract de proprietarul respectiv. Există cazuri în care suprafaţa a fost trecută greşit, situaţie în care oamenii pot face o sesizare la sediul nostru, se măsoară din nou şi se trece suprafaţa corectă. De altfel, pentru această apă tariful este cel de canalizare. De fapt, asta nu înţeleg mulţi dintre buzoieni, că noi preluăm apa de ploaie, ceea ce necesită costuri de exploatare şi cu cât cantitatea de apă este mai mare, cu atât mai exploatat este sistemul”,  a declarat Timotei Oprea, purtător de cuvânt al SC Compania de Apă SA.

     Problema este cu atât mai dificilă pentru buzoienii care se tem de facturile la apă, cu cât în ultima perioadă meteorologii anunţă precipitaţii abundente, fapt ce va majora costul apei pentru luna viitoare, deoarece cantitatea de apă meteorică preluată de reţeaua de canalizare se determină pentru toate categoriile de utilizatori, prin înmulţirea cantităţii specifice de apă meteorică, comunicată de ANM pentru luna anterioară emiterii facturii – potrivit arondării în arealul de responsabilitate a staţiilor meteorologice, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi canalizate, declarate de utilizatori (în baza actelor de identitate).

    

     Şi la bloc, aceeaşi poveste

 

     „Recomand tuturor asociaţiilor de proprietari, în situaţia în care se simt nedreptăţiţi în ceea ce priveşte suprafaţa declarată, să efectueze o cerere de corectare a acesteia, printr-o nouă măsurătoare. Serviciul pentru apa meteorică nu este plătit de blocurile care au şarpante sau acoperiş care face ca apa să se scurgă în spaţiul verde. Au existat situaţii când şi acestea plăteau pentru apa meteorică, însă s-au făcut modificări după ce s-a stabilit unde se scurge apa. În cazul asociaţiilor unde apa este eliminată prin gura de scurgere, este normal să achite taxa respectivă, mai ales că din 2008 a fost dată această decizie”,  a precizat Constantin Ionescu, vicepreşedintele filialei Buzău a Uniunii Naţionale a Asociaţiei de Proprietari.

     În ţară unde orice taxă este posibilă, chiar şi pe aerul respirat, fie ea sub alte forme, se pare că metoda de calcul pentru plata serviciului de evacuare a apei meteorice este destul de simplă. Astfel, cantitatea de apă meteorică preluată în sistemul public de canalizare facturată în metri cubi pe lună (V) rezultă din înmulţirea suprafeţei de pe care se colectează apa meteorică în conformitate cu metrii pătraţi declaraţi (S) şi cantitatea specifică de apă meteorică, comunicată lunar de ANM (Q).

     „Este revoltător să plătesc suma asta care nu poate fi explicată logic. Este la fel ca taxa pe fum, când se dorea ca fiecare român să achite o anumită sumă pentru fumul care iese pe coşul casei, că poluează. Dacă ar ploua non – stop, cum ar fi? Cât am plăti? Dar dacă este secetă, tot se plăteşte? Suma pe care o plătesc nu este mare, dar dacă de la mine ia 10 lei, de la altul tot aşa, se strânge o sumă frumuşică, pentru o cantitate de apă pentru care nu răspundem noi, cetăţenii”, declară unul dintre buzoienii care ne-au reclamat „taxa pe ploaie”.

     De altfel, pentru cetăţenii care locuiesc la case, la fel ca şi pentru spaţiul ce înconjoară blocurile, tariful poate fi diferit, deoarece există posibilitatea ca suprafaţa să fie asfaltată, caz în care apa se scurge prin canal, şi există şi situaţia în care suprafaţa constă într-un teren fie simplu, fie spaţiu verde, situaţie în care apa, deşi intră în pământ, este la fel de plătită.

 

Redăm coeficienţii meteo în baza cărora se calculează „taxa pe ploaie”

 DECEMBRIE 2011

* Buzău – 0,023 m.c./m.p.

* Râmnicu Sărat – 0,0204 m.c./m.p.

IANUARIE 2012

* Buzău – 0,0207 m.c./m.p.

* Râmnicu Sărat – 0,0434 m.c./m.p.

FEBRUARIE 2012

* Buzău – 0,0282 m.c./m.p

* Râmnicu Sărat – 0,0717 m.c./m.p.

(Sursa: www.cabuzau.ro)