* Cei doi buzoieni vor participa separat cu câte un șlagăr, mâine, la jurizarea regională
* Primii patru câștigători vor merge mai departe în finala Premiilor Muzicale Junior, la București
* Cei doi buzoieni vor participa separat cu câte un șlagăr, mâine, la jurizarea regională
* Primii patru câștigători vor merge mai departe în finala Premiilor Muzicale Junior, la București
Prima reprezentație în fața unui juriu de specialitate pentru Horia Zegheru și o nouă oportunitate de a demonstra că este o adolescentă talentată pentru Denisa Vasile. Cu aceste coordonate, cei doi elevi pregătiți de profesoara Gabriela Cristea vor fi prezenți sâmbătă, începând cu ora 10.30, în complexul comercial din Piața Daciei, în cadrul preselecției zonale pentru semifinala Festivalului de Muzică Ușoară Românească – “Premiile Muzicale Junior”. “I-am pregătit cu două piese pe amândoi, însă doar cu una vor merge sâmbătă în cadrul preselecției. Horia va cânta piesa “Oameni”, a lui Aurelian Andreescu, iar Denisa a optat pentru “Dacă mâine ar fi să pleci”, a cântăreței Nico. Pentru Horia este chiar primul festival, dar sper să le iau eu toate emoțiile, pentru că voi fi acolo, să-i susțin”, a precizat profesoara Gabriela Cristea.
Finala va avea loc la Sibiu
Festivalul este la prima ediție, însă organizatorii au optat pentru o defășurare de forțe impresionantă, toate momentele fiind acompaniate și susținute de o orchestrație diversificată. “Va fi un show live, profesionist, copiii vor avea parte de o orchestră ca la marile concerte și, dacă vom ajunge în finală, unde merg tot primele trei locuri și mențiunea, la fiecare categorie de vârstă dintre cele patru, plus duete, va fi un pas mare pentru noi”, mai speră profesoara. Preselecțiile au loc în mai multe locații pe lângă Buzău, pe harta jurizărilor fiind trecute și Vrancea, Galați, Brăila, Ialomița, Tulcea, Constanța și Republica Moldova. Finala este programată între 17-19 august, la Sibiu, cu participarea extraordinară a artistului Ricky Dandel, invitat la inițiativa președintelui juriului, nimeni altul decât Adrian Romcescu.
{loadposition zgalerie04271}