* În ciuda importanței oaspeților, ei au fost tratați cu indiferență de reprezentanții administrației locale
Inaugurarea Centrului Cultural Francofon a reunit vineri la Buzău o serie de personalități precum ambasadorul Elveției, al Vietnamului, delegata Wallonie – Bruxelles în România, șeful filialei OIF pentru Europa de Sud- Est, directorul de cursuri de la Institutul Francez din România.
* În ciuda importanței oaspeților, ei au fost tratați cu indiferență de reprezentanții administrației locale
Inaugurarea Centrului Cultural Francofon a reunit vineri la Buzău o serie de personalități precum ambasadorul Elveției, al Vietnamului, delegata Wallonie – Bruxelles în România, șeful filialei OIF pentru Europa de Sud- Est, directorul de cursuri de la Institutul Francez din România.Chiar dacă nu ai ocazia de a primi în fiecare zi astfel de vizite, niciun reprezentant al administrației locale nu a catadicsit să-i întâmpine pe oaspeții cu mașini de corp diplomatic. În lipsa oficialităților, ambasadorii au luat parte la o serie de evenimente inedite menite să demonstreze totuși proverbiala ospitalitate românească.
În prima parte a zilei grupul a luat parte la o conferință de presă organizată în sala Consiliului Județean, eveniment la care au participat 400 de persoane. Invitații au mers apoi la Galleria Mall acolo unde au fost așteptați de președinta ANTREC, Cristina Partal cu o expoziție gastronomică cu produse specifice românești.
Expoziție culinară
„Tot aici invitații au vizitat expoziția de fotografie din județul Buzău a prof. Mihai Mîncu, expoziția de icoane bizantine ale elevilor de la Liceul de Artă coordonați de artistul Valeriu Șușnea și pictură colectivă pe pânză realizată de 100 de elevi buzoieni. Nicolae Bratu a lansat cartea de traduceri a unor poezii din limba franceză. Invitații au apreciat și gustat calitatea bucatelor tradiționale, Cristina Partal prezentând în limba franceză aspecte diverse care țin de gastronomia locală, de tradiții și obiceiuri din zona Buzăului, mai ales că la acest eveniment a participat și celebra creatoare de artă populară, Adela Petre”, a declarat președinta Centrului Cultural Francofon, Maria Pleșea.
Sâmbătă, seria evenimentelor a continuat cu ateliere, conferințe și simularea pentru examenul DELF. Potrivit organizatorilor, oaspeții au promis derularea unor noi acțiuni comune, ceea ce garantează o deschidere internațională pentru județul Buzău.
{loadposition zgalerie05031}