Pensiile ar putea crește cu 5 la sută din iulie

Președintele Federației Naționale a Pensionarilor din România, Dumitru Cojanu, a declarat că reprezentanții Fondului Monetar Internațional sunt de acord cu o creștere de cinci procente a pensiilor, în situația în care vor fi găsite resursele bugetare necesare, potrivit evz.ro.

Astfel, începând cu data de 1 iulie, o creștere a pensiilor ar fi acceptată de instituție, condiția fiind aceea de a dispune de fondurile necesare. De asemenea, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, s-a ridicat și problema restituirii contribuțiilor la asigurările de sănătate declarate ilegale de Curtea Constituțională, problemă ce urmează a fi discutată și de Guvern.