Normă nouă pentru fondurile de pensii

La sfârșitul primului trimestru al acestui an, nouă din cele 20 de fonduri de pensii private active pe piață aveau peste 70 la sută din active plasate în obligațiuni guvernamentale. Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a emis o normă care elimină limita maximă de 70 la sută din active, pe care fondurile de pensii trebuiau să o respecte în privința deținerilor de obligațiuni guvernamentale.

Astfel că, 12 dintre fondurile active pe piața fondurilor de pensii private obligatorii și facultative, respectiv 60 la sută din totalul celor 20, vor aplica această nouă normă a CSSPP, care le dă posibilitatea de a investi în titluri de stat de peste 70 la sută din active.