Harta migraţiei politice a primarilor buzoieni

            Peste doar două zile se va da startul campaniei electorale pentru alegerile locale de pe data de 10 iunie, iar mirajul Puterii  i-a făcut pe 16 dintre candidaţi să schimbe partidul, păstrând însă candidatura, cotidianul Opinia prezentând harta cu candidaturile primarilor în funcţie.

         Dintre cei 87 de primari ai unităţilor administrative din judeţ, doar trei au decis să nu mai candideze pentru funcţiile pe care le-au ocupat, în timp ce primarii altor trei administraţii buzoiene au ajuns în situaţia de a fi suspendaţi din funcţie ca urmare a urmăririi lor penale. Din harta candidaturilor buzoienii pot afla cazurile  în care unii aleşi locali s-au reorientat politic, pe fondul propriilor opţiuni şi în contextul schimbărilor de pe scena politică de la nivel central, dar şi care sunt primarii care au rămas consecvenţi partidelor cu care au câştigat în 2008 actualele mandate de primari. Pe formaţiuni politice, luând în calcul inclusiv coloratura politică a primarilor care reprezintă USL-ul în comunele pe care le conduc, PNL conduce cu 35 de primari, urmat de PSD, cu 33 de aleşi locali, PDL, cu 12 primari, în timp ce spre PPDD s-a reorientat un singur ales local.