*Deși anul acesta nu au primit un leu din sponsorizări, organizatorii au reușit să aducă în fața publicului câteva trupe de valoare
Spre regretul unora și bucuria altora, s-a tras și anul acesta cortina peste o nouă ediție a celui mai longeviv festival de rock din țară, după două nopți care li s-au părut prea scurte celor care și-au petrecut weekend-ul la Căsău. Deși față de edițiile din perioada de glorie, când Buzăul era luat cu asalt de rockeri din toată țara, lucrurile s-au mai schimbat, spiritul festivalului a rămas același, iar cei care au participat le ediția din acest an, nu pot spune că și-au pierdut timpul degeaba.
*Deși anul acesta nu au primit un leu din sponsorizări, organizatorii au reușit să aducă în fața publicului câteva trupe de valoare
Spre regretul unora și bucuria altora, s-a tras și anul acesta cortina peste o nouă ediție a celui mai longeviv festival de rock din țară, după două nopți care li s-au părut prea scurte celor care și-au petrecut weekend-ul la Căsău. Deși față de edițiile din perioada de glorie, când Buzăul era luat cu asalt de rockeri din toată țara, lucrurile s-au mai schimbat, spiritul festivalului a rămas același, iar cei care au participat le ediția din acest an, nu pot spune că și-au pierdut timpul degeaba.
Ca de obicei, vineri, în prima zi, am plecat spre Căsău în ideea de a junge acolo cu o oră și ceva mai devreme de ora începerii, pentru a mai avea timp de “socializare” cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de mult sau, mai nou, prieteni pe care îi cunosc doar din lista de Facebook. Așa am procedat de ani de zile și era o adevărată încântare când ajungeam “la locul faptei” și întâlneam acolo sute de oameni, cu care te împrieteneai pe loc și se găseau destule subiecte de discuție, deși nu îi vedeai pentru prima dată.
De data asta, am ajuns cu o oră și jumătate mai devreme și…stupoare!! Pe terasa din fața Casei Tineretului nu era decât o singură persoană, un fan venit de la Brăila, care ne-a cerut să-i confirmăm dacă într-adevăr a nimerit locația care trebuia. Ca și el, mă gândesc că poate e prea devreme și, ca să treacă timpul mai repede, închegăm o discuție la o bere.
Pe măsură ce se apropie ora 20.00, încep să mai apară oameni, însă marea lor majoritate sunt buzoieni, cei veniți din alte părți putând fi numărați pe degete, cu excepția celor care au venit împreună cu trupele.
Toată lumea e unanim de acord că “e mai puțină lume față de anii trecuți”, însă nimeni nu pune prea tare la suflet acest lucru; important e că se mai întâmplă ceva de genul ăsta în Buzău, chiar dacă numai o dată pe an.
Deja e trecut de ora 20.00, dar niciunul dintre cei adunați pe terasă nu se dă dus de la bere, așa că primul recital începe cu oarece întârziere. Nimeni nu e deranjat de acest lucru, pentru că oricum, urmează o noapte albă și nu are rost să ne grăbim. În deschidere, Tolea Poștovei, unul dintre organizatori, anunță că anul acesta festivalul nu are absolut niciun sponsor și se scuză ironic pentru faptul că pereții sălii sunt prea goi și nu tapetați cu diverse bannere, așa cum erau în anii precedenți. Se cunoaște că și anul acesta avem festival “de criză”, cu toate acestea, pe afiș sunt câteva trupe de calibru care, spre lauda lor, nu au avut pretenții financiare exagerate și astfel organizatorii s-au putut încadra în buget aducând pe scenă și artiști consacrați, nu doar debutanți.
Primii care au urcat pe scenă au fost bucureștenii de la Long Road, trupă aflată la început de drum care nu sună deloc rău și s-a încadrat perfect în “peisajul” primei seri a festivalului. Ei au făcut încălzirea publicului și pentru întâlnirea cu Syn Ze Sase Tri, trupa care a declanșat nebunia în sală chiar dacă aceasta nu era plină nici pe jumătate. Timișorenii nu au dezamăgit și și-au confirmat reputația câștigată într-un timp relativ scurt, oferind un show complet la finalul căruia au fost ovaționați minute în șir.
Au urmat cei de la Sanctuar, care au schimbat registrul de la black metal la heavy metal “curat”, timișorenii fiind una dintre puținele trupe românești care au un cuvânt greu de spus pe acest segment. La primul lor concert de la Cafeneaua Artiștilor, aceștia au împărțit spectatorilor și cd-uri cu ultimul lor album, așa că buzoienii au avut timp să se pună bine la punct cu piesele lor, iar acest lucru s-a văzut clar în reacția sălii. Pe final au interpretat și câteva cover-uri prin care și-au câștigat definitiv simpatia a 95 la sută dintre cei prezenți.
Următoarele trei trupe au fost totodată și cele mai așteptate, fiind vorba de nume deja consacrate. Astfel Gothic, Voices of Silence și Altar au reușit să reînvie atmosfera de altădată, asta și datorită fanilor mai “bătrâni” pe care și i-au câștigat cu ani buni în urmă, când urcau pentru prima dată pe scena festivalului de la Buzău. La final, când începuse să se crape de ziuă, nimeni dintre cei care mai rămăseseră pe metereze nu a plecat dezamăgit.
A doua zi s-a observat o ușoară creștere a numărului de spectatori și totodată o scădere a mediei de vârstă a acestora. Având în vedere că primele două trupe Blue Pulse și Blind Puppets Cinema au în componență membri care s-au născut cu mulți ani după prima ediție a Top T-ului și că au fost însoțiți de un grup numeros de fani, prieteni și colegi de clasă, e de înțeles de ce a scăzut media de vârstă, însă acesta nu e nici pe departe un lucru negativ ci un semnal că viitorul în această privință e asigurat.
A urmat Skulp, o trupă de clujeni puși pe treabă, care au reușit să îi aducă în sală pe majoritatea celor care preferaseră să mai întârzie pe terasă, aceștia rămânând și pentru recitalul celor de la Psycho Symphony. Despre prestația ardelenilor din Carei nu se poate vorbi decât la superlativ, aceștia încântând și uimind în egală măsură.
Spiritele s-au mai calmat odată cu recitalul celor de la Burning Table, o trupă nouă formată din muzicieni cu experiență care au trecut prin trupe cunoscute precum Survolaj.
Cel mai așteptat moment al serii și chiar al întregului festival a fost însă cel în care pe scenă s-au urcat cei de la Bucovina. Prezenți pentru prima dată la Top T după ce au cântat la nenumărate festivaluri printre care și cel de la Wacken, aceștia au fost primiți cu maxim entuziasm și au ținut sala în priză de la cap la coadă. N-a lipsit niciuna dintre piesele consacrate cum ar fi Luna peste vârfuri, Strajnic neamul meu, Duh, Straja, Mestecăniș etc, piese pe care le-au cântat și după ce publicul i-a rechemat pe scenă.
În concluzie, având în vedere lipsa acută de bani de care organizatorii au beneficiat din plin în acest an, putem spune că a 28-a ediție a festivalului buzoian a fost una reușită, dovedind că atunci când se pune mult suflet lucrurile au mari șanse să iasă bine. La final, Tolea Poștovei a declarat că pregătirile pentru ediția de anul viitor au început deja, 2013 fiind anul în care festivalul împlinește vârsta rotundă de 3 decenii, iar intenția organizatorilor este de a pregăti ceva special în acest sens.
{loadposition zgalerie05152}