Schimbare de garnitură la Casa Albă

     *Noii șefi ai instituției, prefectul Gabriel Baltă și subprefectul Alecu Vasile au fost instalați, ieri, pe funcții

             Mobilizare maximă, ieri, la Sala D. Filipescu a Consiliului Județean, unde în prezența angajaților Instituției Prefectului, a șefilor instituțiilor subordonate Ministerului Administrației și Internelor și a directorilor serviciilor deconcentrate ale ministerelor, dar și a primarului Constantin Boșcodeală și a președintelui Consiliului Județean, Victor Mocanu, a avut loc o scurtă festivitate de investire a prefectului și subprefectului, numiți în funcții vineri după-amiază.

     *Noii șefi ai instituției, prefectul Gabriel Baltă și subprefectul Alecu Vasile au fost instalați, ieri, pe funcții

             Mobilizare maximă, ieri, la Sala D. Filipescu a Consiliului Județean, unde în prezența angajaților Instituției Prefectului, a șefilor instituțiilor subordonate Ministerului Administrației și Internelor și a directorilor serviciilor deconcentrate ale ministerelor, dar și a primarului Constantin Boșcodeală și a președintelui Consiliului Județean, Victor Mocanu, a avut loc o scurtă festivitate de investire a prefectului și subprefectului, numiți în funcții vineri după-amiază.Directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Constantin Mihart, a adus cu el atât ordinele de eliberare din funcție ale foștilor șefi ai Instituției Prefectului, prefectul Paul Beganu și subprefectul Valeriu Ungureanu, precum și pe cele de numire ale noilor veniți, Gabriel Baltă și Alecu Vasile.

            După depunerea jurământului de către noul prefect și subprefect, a fost rândul alocuțiunilor rostite de Gabriel Baltă și de foștii ocupanți ai celor mai înalte funcții din Instituția Prefectului. „Mulțumesc pentru încrederea acordată de către domnul primar Boșcodeală pentru numirea pe această funcție și sper să nu dezamăgesc. Vin la conducerea acestei instituții cu un singur gând: să fac administrație, pentru că la aceasta mă pricep, am pregătirea și experiența necesare, și vreau să dau acestei instituții o imagine neutră, o imagine apolitică, întrucât nu am fost și nu sunt membru de partid”,  a spus prefectul Gabriel Baltă.

            La rândul lor, fostul prefect și fostul subprefect au mulțumit celor cu care au colaborat pe durata mandatelor lor, respectiv angajații instituției, șefii serviciilor deconcentrate, reprezentanților administrațiilor publice locale și județene, precum și presei, cu care, au susținut ei, au avut o relație mai mult decât bună, în special în ceea ce privește situațiile de urgență cu care Buzăul s-a confruntat în ultimii aproape patru ani. De altfel, prefectul Paul Beganu și subprefectul Valeriu Ungureanu au organizat, vineri, în ultima zi lucrătoare în care au funcționat în această postură, o ultimă întâlnire cu mass-media, pe parcursul căreia și-au prezentat bilanțul mandatelor lor.

            Astfel, Paul Beganu a apreciat drept „excepțională” relația cu mass-media buzoiană, din partea căreia „chiar și înțepăturile au fost de bun augur”; fostul prefect a apreciat că acest lucru a fost probat pe de-a-ntregul pe parcursul situațiilor de urgență care au fost numeroase pe durata mandatului său: 36 de coduri portocalii și 89 galbene. La capitolul nerealizări, fostul prefect a bifat faptul că nu a reușit să aducă la zi titlurile de proprietate pe legile fonndului funciar, aceasta și din motive obiective, respectiv legislației în vigoare.

            Dacă Paul Beganu susține că este oricând posibilă o reîntoarcere a sa în politică, fostul subprefect Valeriu Ungureanu susține că, după revenirea la statutul de pensionar, familia este cea care îi face mai mult cu ochiul.