*Cinci buzoieni făceau parte dintr-o rețea internațională de falsificatori, monitorizați de SRI și capturați de polițiștii de la Crimă Organizată
La începutul acestei luni, polițiștii buzoieni de la Crimă Organizată, în colaborare su structuri ale SRI și cu autoritățile franceze, au reușit să destructureze o grupare de falsificatori de carduri care a prins rădăcini la Pietroasele și apoi s-a ramificat în județele Mureș, Ilfov, municipiul București, pentru ca apoi membrii săi să ajungă și la Paris. Gruparea număra opt membri, dintre care cinci erau buzoieni, coagulându-se în jurul lui Aurelian Florin Manole, din Pietroasele, care ulterior a ajuns unul dintre lideri, alături de alt membru din Mureș.
*Cinci buzoieni făceau parte dintr-o rețea internațională de falsificatori, monitorizați de SRI și capturați de polițiștii de la Crimă Organizată
La începutul acestei luni, polițiștii buzoieni de la Crimă Organizată, în colaborare su structuri ale SRI și cu autoritățile franceze, au reușit să destructureze o grupare de falsificatori de carduri care a prins rădăcini la Pietroasele și apoi s-a ramificat în județele Mureș, Ilfov, municipiul București, pentru ca apoi membrii săi să ajungă și la Paris. Gruparea număra opt membri, dintre care cinci erau buzoieni, coagulându-se în jurul lui Aurelian Florin Manole, din Pietroasele, care ulterior a ajuns unul dintre lideri, alături de alt membru din Mureș.
Activitatea și-au început-o în toamna anului trecut, după ce tânărul din Pietroasele și-a procurat pe căi ce urmează a fi stabilite de anchetatori un document de identitate fals cu datele fictive ale unui cetățean spaniol. În jurul său a atras și alți acoliți, care au primit roluri precise în bandă, procurând două aparate de copiat carduri, precum și două mașini de embossat (imprimare, inscripționare) carduri.
Începând din luna noiembrie, tânărul din Pietroasele, împreună cu celălalt lider din Mureș, au început să obțină datele de identificare ale unor titulari legitimi de carduri bancare, metoda pe care o foloseau nefiind încă stabilită cu certitudine, însă anchetatorii fiind convinși că era vorba de phishing. Cel mai probabil, clonau site-urile unor bănci și trimiteau apoi e-mail-uri cu link-uri către respectivele site-uri, unde destinatarilor li se cerea să-și dea datele de identificare și alte detalii despre conturile și cardurile bancare, date pe care gruparea le folosea apoi pentru a le clona cardurile.
Cei astfel păcăliți au fost cu precădere cetățeni americani, anchetatorii identificând până în prezent 86 de păgubiți, urmând a fi inițiată o colaborare și cu FBI în acest sens.
Odată procurate datele, alți membri ai rețelei se ocupau cu clonarea cardurilor și inscripționarea acestora, trecând pe ele datele de identificare din documentele false pe numele unui oarecare cetățean spaniol. Cardurile astfel falsificate erau trimise apoi în Franța, unde se aflau alți membri și se mai deplasau și cei din țară, cu toții mergând la shopping prin magazinele din Paris. De aici cumpărau o gamă variată de produse, preferându-le pe cele scumpe, dar cu volum mic, bunuri ce erau apoi aduse în România, uneori trimise și prin colete către destinatari din Buzău, Ilfov, Mureș și București, care făceau parte din grup. Urma apoi etapa valorificării bunurilor sosite de la Paris, acestea fiind vândute la prețuri mai mici, banii astfel obținuți fiind investiți în mașini și în imobile.
Activitatea rețelei a ajuns și în atenția polițiștilor de la Crimă Organizată, care i-au monitorizat pe membrii rețelei o vreme pentru a-i identifica pe toți și a stabili cu exactitate modul de lucru. Când au adunat suficiente probe, au obținut și mandate de percheziție, iar în data de 3 mai au fost făcute simultan 11 descinderi în Buzău, Mureș, Ilfov și București la imobile deținute de membrii grupării.
Cu această ocazie, au fost descoperite două aparate de copiat carduri, două mașini de embossat, 630 de carduri falsificate, precum și două pistoale cu aer comprimat, deținute ilegal. De asemenea, în beciul locuinței liderului din Pietroasele au fost găsiți “puși la rece” și 20.000 de euro și 15.000 de dolari americani. Pe sumele respective, precum și pe un automobil de lux și un apartament cumpărat în urmă cu doar o lună în Buzău s-a pus sechestru asigurator, fiind ridicate și dispozitivele folosite pentru clonarea cardurilor, precum și mai multe calculatoare.
Toți cei opt membri ai grupării au fost aduși la Buzău, la începutul lunii fiind prezentați și instanței cu propunerea de arestare preventivă. Astfel, pe numele lui Aurelian Florin Manole, Hegyi Ianoș, Bogdan George Răducanu și Costel Posobescu s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar ceilalți trei membri au fost lăsați în libertate, cu interdicția de a părăsi țara.