Cireșele de Năeni, mai scumpe decât ananasul de Ecuador

            Aglomerație mare în Piața Centrală. Buzoienii s-au călcat ieri în picioare pe aleile dintre tarabe, grăbindu-se să facă cumpărături înainte ca negustorii să aplice majorările de weekend (așa cum se întâmplă în fiecare vineri). Chiar și așa, însă, prețurile nu erau deloc unele de neglijat, la mare preț aflându-se fructele de sezon – cireșele sau “trufandalele” – căpșunile. De cele mai multe ori, prețurile lor se apropie de cele ale unui kilogram de carne de porc, la caserolă, care costă  în jur de 12-13 lei.

            Aglomerație mare în Piața Centrală. Buzoienii s-au călcat ieri în picioare pe aleile dintre tarabe, grăbindu-se să facă cumpărături înainte ca negustorii să aplice majorările de weekend (așa cum se întâmplă în fiecare vineri). Chiar și așa, însă, prețurile nu erau deloc unele de neglijat, la mare preț aflându-se fructele de sezon – cireșele sau “trufandalele” – căpșunile. De cele mai multe ori, prețurile lor se apropie de cele ale unui kilogram de carne de porc, la caserolă, care costă  în jur de 12-13 lei.

            Astfel, un kilogram de căpșune ajungea, în unele locuri, până la prețul de 9 lei. Cireșele, alte fructe la mare căutare în această perioadă, se găseau la prețuri între 6 și 8 lei, în funcție de proveniența lor, preț peste cel al exoticului ananas. Cele românești, bineînțeles, erau cele mai scumpe. „Ne aprovizionăm de la un furnizor care am înțeles că ia marfa de la producători din comuna Năeni. Unii dintre cumpărători nu ne cred că sunt de aici, însă diferența între cireșele românești și cele aduse din Spania sau Italia este că ale noastre sunt mai gustoase”,  spune o vânzătoare din piață, care nu se sfiește să ne ofere o mostră din marfa expusă. „Calitatea costă”, iar această deviză  pare să funcționeze chiar și pentru unii pensionari, categorie în general dispusă la economii, chiar dacă cireșele buzoiene ajung să depășească ananasul cu etichetă de Ecuador de pe taraba vecină. „Cam scumpe, așa e, 8 lei un kilogram de cireșe, dar merită. Până la urmă, nu cumpărăm chiar în fiecare zi fructe și, chiar dintr-o pensie nu prea mare, ne permitem din când în când să ne mai îndulcim. Decât să dau 6 lei pentru un kilogram de cireșe mici și fără gust, le prefer pe astea, mai ales că știu că sunt bune”, spune un bătrân respectabil, ce pare un client fidel al vânzătoarei de cireșe „aduse din Năeni”.

            Prețurile la mere erau, de departe, cele mai atractive pentru buzoienii ieșiți la cumpărături în piață. De altfel, ele erau cele mai cumpărate fructe, etichetele cu prețurile mici făcându-și efectul din plin. Astfel, fie că e vorba de celebrele mere turcești, ori de mere autohtone, prețul acestora era accesibil pentru toate buzunarele. Astfel, un kilogram de mere îl puteai cumpăra și la 2 lei, iar cele mai scumpe se găseau la 4 lei.

 

            Roșii olandeze, la 9 lei kilogramul

 

            În ceea ce privește prețurile, în topul legumelor scoase la vânzare ieri în Piața Centrală erau ardeii grași. La unele tarabe, un kilogram de ardei grași din Turcia costa 13 lei, adică exact cât un kilogram de carne de porc. Acesta este și motivul pentru care oamenii nu prea se înghesuiau ieri la tarabele unde se vindeau ardei turcești, iar dacă o făceau, cumpărau la bucată, câte doi sau trei, după posibilități.

            Alte legume la mare căutare în această perioadă sunt roșiile. În Piața Centrală, prețul la roșii varia ieri între 5,50 și 9 lei. Cele mai scumpe, fiind cele olandeze. „Mai bine ne trimiteau doar lalele, că oricum la gust nu se compară cu roșiile românești”, spune un bărbat, care trecea pe lângă taraba cu ”marfa olandeză”. Punctul de vedere al omului era împărtășit chiar și de vânzătorul de la tarabă, care recunoștea că oamenii nu se prea înghesuie la roșiile „de Olanda”, iar cei care cumpără sunt oameni cu dare de mână, pentru care prețul chiar nu contează.

 

            Cartofii, cei mai ieftini

 

            Un kilogram de cartofi noi costa ieri 3 lei. Cu toate acestea, aproape că nu era buzoian în piață care să nu aibă în plasă măcar un kilogram de cartofi. Castraveții costau, în medie, 3,50 lei kilogramul, un preț, la fel, foarte accesibil.

            Se așteaptă însă ca în perioada week-endului, prețurile pentru fiecare sortiment să se majoreze cu 2-3 lei.

{loadposition zgalerie05181}