Capitala Marii Britanii trăieşte un an 2012 de graţie, nu numai prin prisma faptului că va fi în vară gazda Jocurilor Olimpice, dar şi pentru că, de sâmbătă a fost ştearsă de pe acea hartă imaginară a marilor capitale europene nedeţinătoare de trofeu continental al campioanelor fotbalului.
Capitala Marii Britanii trăieşte un an 2012 de graţie, nu numai prin prisma faptului că va fi în vară gazda Jocurilor Olimpice, dar şi pentru că, de sâmbătă a fost ştearsă de pe acea hartă imaginară a marilor capitale europene nedeţinătoare de trofeu continental al campioanelor fotbalului.
Chelsea Londra, numai ea ştie cum, a reuşit marea perforfanţă a cuceririi celei mai prestigioase Cupe a fotbalului intercluburi numită Liga Campionilor. Dar nu oriunde, ci chiar în bârlogul adversarilor direcţi din ultimul act, Bayern Munchen, pe Allianz Arena, în inima Bavariei.
“Bătrânii Cech, Lampard, Drogba din teren şi John Terry, suspendat, în tribună, dar şi toţi ceilalţi au trăit în mod diferit şi totuşi la unison această poveste fotbalistică încheiată la lovituri de departajare care au avut şi ele parte de desfăşurare dramatică.
Şi uite aşa, fără ca nimeni să mizeze pe aceşti fotbalişti adunaţi de milioanele investite cu nonşalanţă de Roman Abramovich, londonezii de la Chelsea au dat lovitura într-o bătălie în care au aruncat pe masa verde a gazonului orgoliul de final de carieră pentru mulţi dintre ei corelat cu un noroc dus la extrem şi păstorit de paradele acestui fabulos portar care este Petr Cech.
Zâmbetul enigmatic al lui Roman Abramovich, pe care l-am revăzut în miez de noapte la Munchen după ce magnatul rus şi-a văzut împlinit încă un vis, pluteşte încă şi acum peste o Allianz Arena care a sperat până dincolo de minutul 120 că Bayern îşi va pune pe tricouri a 5-a steluţă aferentă cuceririi unui alt trofeu european.
Dar totul în van, pentru că, dacă spulberi şansele una câte una culminând că suni retragerea şi nu poţi ţine un rezultat favorabil cinci minute la final, iar apoi zece minute mai târziu ratezi un penalty în prelungiri, totul duce către deznodământul aşteptat, cel al înfrângerii. Loviturile de departajare au fost încă o dată leit-motivul că şi vedetele au emoţiile lor, bavarezii pierzând şansa de a obţine trofeul după ratarea lui Schweinsteiger, idolul lor.
Londonezii au avut fiesta lor la Munchen împreună cu cei 20.000 de mii de suporteri care i-au însoţit, unii dintre ei plătind «la negru» chiar şi 1.900 de Euro pe bilet, aşa că nu-i mai blamaţi pe bişniţarii noştri, ai lor sunt mult mai tari.
Şocant este că acea mare victorie din istoria acestui club poate să ducă la destrămarea nucleului care a jucat pe Standfort Bridge sezoane bune. Drogba, omul cu golul, este aproape sigur plecat, Lampard, Terry, Ashley Cole sunt şi ele nume mari nu foarte agreate. Chiar şi tânărul antrenor Roberto Di Matteo, cel care a redresat corabia londoneză prin reabilitarea “bătrânilor matrozi” scoşi iniţial la pensie de Villas Boas, este gata să-şi facă bagajele, lăsându-i locul lui Fabio Capello.
Doar patronul îşi freacă liniştit mâinile, pentru că în afară de sumele aferente ce vor intra în vistieria clubului, altfel poţi să vinzi parte din acţiuni către investitori arabi care bat la uşă cu buzunarele destul de pline de petro-dolari.
Aşa că Chelsea poate fi cotată ca una dintre cele mai norocoase câştigătoare de Liga Campionilor. Dar în contul ei au intrat nouă milioane de Euro şi de sâmbătă face parte din clubul celor 23 de echipe europene care au băut şampanie din trofeul cuvenit Campioanei Europei a cluburilor.
Pe Tamisa a fost sărbătoare în mai. Puţină răbdare şi vine iulie, când începe altă sărbătoare, cea olimpică. A treia pe care o vede bătrânul fluviu.
Ştefan ALECSIU este Redactor şef adjunct la Radio România Actualităţi